Vrei să participi la EXPO ONG? Asociațiile și fundațiile constănțene se pot înscrie până pe 24 decembrie!

Expo ONG ConstanțaExpo ONG Constanța

Coaliția ONGurilor Constanța organizează a doua ediție EXPO ONG, cel mai mare târg de voluntariat din județul Constanța. Târgul va avea loc în perioada 21-22 ianuarie în VIVO Constanța, iar participarea expozanților va fi GRATUITĂ cu respectarea unui set de reguli din partea organizatorilor. Dacă la prima ediție EXPO ONG au fost 17 ONGuri participante, la a doua ediție vor fi 25 de standuri. În prezent sunt înscrise pe listă 16 ONGuri care sunt membri ai Coaliției ONGurilor. Anunțăm că mai sunt 9 standuri disponibile pentru alte ONGuri Constănțene.

EXPO ONG este poate cel mai ambițios proiect de promovare a voluntariatului constănțean din ultimii 15 ani! Prima ediție s-a încheiat cu un număr de aproximativ 200 de persoane care s-au înscris pe listele de voluntariat ale expozanților și lansarea unei broșuri cu activitatea și datele de contact ale ONGurilor. EXPO ONG a doua ediție își propune depășirea obiectivelor de la prima ediție prin:

– un număr de 25 de ONGuri expozante 

– Distribuirea a 1000 de broșuri EXPO ONG ediția a 2-a în licee și facultăți   

– 500 de persoane noi care să devină voluntari în urma evenimentului 

– program de prezentări interactive susținute în paralel cu târgul pentru grupuri de 25 de persoane 

Expo ONG Constanța

Expo ONG Constanța

ONGurile care doresc să se înscrie la târg o pot face până pe 24 decembrie inclusiv, completând un formular de înscriere accesibil pe pagina de Facebook EXPO ONG. Toți expozanții sunt obligați să respecte programul 10.00 – 21.30 la stand și un set de reguli furnizat de organizatori pentru o bună desfășurare a evenimentului. Participarea ca expozant nu presupune nicio taxă, în schimb fiecare expozant este responsabil cu amenajarea standului, procurandu-și materiale din resurse proprii. Organizatorii vor pune la dipozitie un stand 2/3 metri inscripționat cu numele ONGului, o masă și două scaune și își asumă o promovare intensivă a târgului pe toate canalele media locale.

Târgul va avea loc în VIVO Constanța și avem confirmat GMB Computers ca Partener Principal. Dacă sunt companii care vor să devină sponsori ai evenimentului și să se promoveze în perioada 1-25 ianuarie în cadrul EXPO ONG o pot face până la finele anului 2016 contactând coordonatorul proiectului Ramona Leonida.

ONGurile înscrise la EXPO ONG până acum sunt:

 1.  JCI Constanța 

 2.  Save the Dogs and Other Animals 

 3.  Asociația United Hands România 

 4.  Creative Plus Constanța

 5.  Organizaţia Ecologistă Neguvernamentală “Mare Nostrum”

 6.  Asociația Culturală Tomis 

 7.  Asociația Sportivă SanaSport 

 8.  Grup Civic Baricada Verde 

 9.  Societatea de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin “Oceanic-Club” 

 10.  Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) 

 11.  Asociația Psihologilor și Psihopedagogilor PROCIVITAS (APP PROCIVITAS) 

 12. Leadership Today 

 13.  Asociația Tomis Antidrog 

 14. Creative Life Association 

 15.  Cercetașii Marini 

 16.  Centrul pentru Resurse Civice 

Adauga valoare acestui articol "Vrei să participi la EXPO ONG? Asociațiile și fundațiile constănțene se pot înscrie până pe 24 decembrie!"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*