Vrei să mergi la picnic? Iată regulile pe care trebuie să le respecți

Jandarmii la picnicLa picnic. FOTO Arhivă

Jandarmii constănţeni din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, au desfăşurat o acţiune preventivă pe linia respectării normelor legale, cu privire la activităţile de picnic.

Scopul acestui demers informativ-preventiv l-a reprezentat conştientizarea cetăţenilor cu privire la importanţa deosebită a protejării mediului înconjurător dar şi prevenirea incendiilor în zonele împădurite.

Activităţile desfăşurate în zonele cu vegetaţie  din proximitatea localităţilor Hârşova, Năvodari, Negureni, Urluia, Băneasa, Oltina, Ostrov şi Mircea Vodă au constat în discuţii cu persoanele care au ales să îşi petreacă ziua în mijlocul naturii, furnizarea  de sfaturi şi informaţii de ordin juridic.

Jandarmii constănţeni au mai  participat şi în trecut la acţiuni şi campanii ce au avut ca scop protejarea naturii (prevenirea tăierilor ilegale de arbori, combaterea braconajului, plantare de arbori, acţiuni de ecologizare şi refacere a ecosistemului) militând permanent pentru un mediu înconjurător curat.

Reamintim că persoanele fizice care desfăşoară activitatea de picnic au următoarele obligaţii:

– să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
– să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
-să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;
-să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop;
-să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate;

   -să nu folosească produse de igienă personală la o distanţă mai mică de 30 m faţă de cursurile de apă;

  -să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic sau a zonei indicate pentru activităţile de picnic. Împrăştierea pe sol a apei uzate rezultate în urma activităţii de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic ori a zonei indicate pentru activităţile de picnic sunt interzise;

 -să nu hrănească animalele sălbatice;

 -să nu îndepărteze, să nu rănească ori să nu distrugă plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit;
-să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori;
-să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate;

-să respecte ordinea publică şi bunele moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;

-să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic.

Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează contravenţional cu avertisment sau amendă, conform Legii nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic.

Adauga valoare acestui articol "Vrei să mergi la picnic? Iată regulile pe care trebuie să le respecți"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*