VIDEO Tu unde mergi să înveți altceva? Acvariul din Constanța are program special de săptămâna “Școala Altfel”

Acvariul Constanța își așteaptă vizitatorii. FOTO Marius Gorincu
Acvariul Constanța își așteaptă vizitatorii. FOTO Marius Gorincu

Profesorii și părinții au programat în ultimele zile evenimentele la care vor să participe în “Săptămâna Școala Altfel”. Acvariul din Constanța are însă una dintre cele mai bune oferte pentru elevii de toate vârstele. Școlarii vor avea ocazia să învețe ce înseamnă amenajarea acvariilor. Copiii se vor familiariza cu diferite specii de pești din Marea Neagră sau specii subtropicale. Le vor fi alături specialiștii Acvariului din Constanța care le vor explica modul de hrănire al peștilor și le vor răspunde la toate întrebările.

Bazinul central al Acvariului, cel care are o capacitate de 30 tone de apă, va fi amenajat chiar în această săptămână, după următorul program:

Luni se va umple cu apă dulce și se va pune în funcțiune sistemul de filtrare și aerare.

Marți se va continua ciclarea bazinului și supravegherea funcționării tehnice a acestuia. Se fac analize fizico-chimice ale apei (temperatură, duritate, pH, turbiditate, nitriți, nitrați) și se va explica elevilor importanța acestor parametrii pentru viața peștilor.

Miercuri începe popularea bazinului central cu specii de pești exotici și tropicali, în special cei din regiunea fluviului Amazon.

Joi și Vineri se va finaliza introducerea și acomodarea diferitelor specii de pești tropicali și exotici.

Reprezentanții Acvariului spun că pe toată această perioadă se urmărește comportamentul peștilor și interacțiunile dintre indivizi. Iniția vor fi introduse speciile mai puțin pretențioase și rezistente la diferite boli.

În fiecare zi vor avea loc workshop-uri, astfel încât elevii să învețe cum se amenajează un acvariu. Orele de început pentru aceste workshop-uri sunt la orele 11, 13 și 15.00. Programul de vizitare în săptămâna “Școala Altfel” este de luni până vineri, între orele 10.00 și 19.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*