VIDEO Suspectul crimei din Vama Veche, un adolescent de 17 ani, a fost arestat preventiv

Suspectul de crimă a fost dus la instanța de judecată. FOTO Cătălin Schipor

În cazul crimei din Vama Veche, polițiștii au identificat într-un tren ce se îndrepta spre Constanța, patru tineri, suspectați că ar avea legătură cu acest caz. Ulterior, s-a stabilit că unul dintre ei, un tânăr de 17 ani, este cel care a lovit-o pe victimă.

Potrivit unor surse neoficiale din rândul anchetatorilor, suspectul nu a putut spune exact care a fost motivul agresiunii, declarând mai multe versiuni a ceea ce s-a întâmplat. Una dintre ele a fost că el împreună cu ceilalți trei prieteni, au vrut să se culce și ei în autobuzul unde se afla victima. Acesta nu le-a permis și a izbucnit un scandal, iar adolescentul a pus mâna pe o sticlă goală cu care l-a lovit în cap.

Suspectul a fost reținut în cursul zilei de sâmbătă 5 mai, iar duminică 6 mai a fost prezentat instanței de judecată – Tribunalul Constanța, magistrații emițând un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Acesta se afla deja sub control judiciar, decizia fiind luată în urmă cu o lună de zile. În data de 4 aprilie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au efectuat un număr de 11 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa, ocazie cu care au fost identificate 232 de grame cannabis, ţigarete cu cannabis, dispozitive de preparat, porționat și ambalare a dozelor de droguri, 3.665 de lei, precum și alte mijloace de probă de interes pentru cauză. Pe 5 aprilie, Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile, în afară de Andrei Zaharia, care a fost pus sub control judiciar.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*