VIDEO RATC Constanța a demarat o campanie de conștientizare a șoferilor care au uitat Codul Rutier – ,,Prioritate pentru autobuze”,

Pentru șoferii care au uitat regulile de circulație, autobuzele RATC au autocolante speciale. FOTO RATC Constanța

Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța anunță demararea acțiunii ,,Prioritate pentru autobuze”, cu scopul prevenirii accidentelor rutiere dar și al descongestionării traficului.

Astfel, în colțul din stânga jos al capotei din spate a autobuzelor R.A.T.C. au fost lipite însemne ce le amintesc șoferilor să acorde prioritate autobuzului, atât la ieșirea din stațiile uzuale cât și la ieșirea din stațiile prevăzute cu alveole.

Respectarea acestei sugestii va atrage după sine descongestionarea traficului rutier, mai ales la orele de vârf, când cei mai mulți constănțeni depind de mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la școală sau serviciu.

Totodată, posesorii de autoturisme sunt rugați să evite să parcheze în imediata apropiere a stațiilor de autobuz și mai ales să evite staționarea în zonele marcate pentru oprirea mijloacelor de transport în comun.

Reamintim că acordarea priorității pentru mijloacele de transport în comun este prevăzută în art. 131, alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 1391/2006: ,,La apropierea de o stație pentru mijloace de transport public de persoane prevăzută cu alveolă, din care conducătorul unui astfel de vehicul semnalizează intenția de a ieși, conducătorul vehiculului care circulă pe banda de lângă acostament sau bordura este obligat să reducă viteza și, la nevoie, să oprească pentru a-i permite reintrarea în trafic.”

Adauga valoare acestui articol "VIDEO RATC Constanța a demarat o campanie de conștientizare a șoferilor care au uitat Codul Rutier – ,,Prioritate pentru autobuze”,"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*


Inline
Constanta News
Inline
Constanta News