Șeful statului a anunțat în această seară că va începe demersurile pentru un Referendum în problema Ordonanței Amnistiei și Grațierii. Klaus Iohannis s-a declarat dezamăgit de faptul că cei care au fost aleși să conducă țara se preocupă de alte lucruri, precum grațierea propriilor dosare.
“PSD și ALDE au promis și oamenii, de bună credință, i-au votat. Când au ajuns la guvernare s-au apucat să umble la legea penală pentru a-și curăța dosarele lor”, a spus Klaus Iohannis.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Încă de la primele ore ale dimineții, echipe ale Direcției Gestionare Servicii Publice, Direcției Generale de Asistență Socială și ale Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean […]
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, Spitalul Municipal Medgidia și Primăria Municipiului Medgidia organizează sâmbătă 28.01.2017, între orele 08.30- 13.30, o acțiune de donare de sânge. Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din municipiul Medgidia și […]
Deputatul PNL de Constanța, Mircea Banias, reamintește că, prin legea 9/2023, inițiată de Partidul Național Liberal, dosarul cu șină a devenit, prin lege, interzis în România, iar acest fapt va aduce o relație mai simplă […]
Be the first to comment