VIDEO Inconștiență criminală la volan! Un șofer beat din Constanța a intrat intenționat pe contrasens în fața unui motociclist

Motociclistul a evitat în ultima clipă impactulMotociclistul a evitat în ultima clipă impactul

Un motociclist (Georgian U.) din Constanța a fost la un pas să fie omorât de un șofer inconștient. El se afla pe drumul care leagă localitățile Ciocârlia de Cobadin în momentul în care a văzut un autoturism Skoda Octavia care venea cu viteză din sens opus.

În imagini se vede cum autoturismul cu numărul de înmatriculare CT – 55 – YAM a părăsit intenționat banda lui de mers și a intrat pe contrasens. Motociclistul a avut inspirația să încetinească și să iasă în afara părții carosabile. Doar așa a putut să evite un impact care i-ar fi putut curma viața.

Șoferul vinovat și-a continuat apoi drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Motociclistul spune că a reușit să-l prindă pe individ și și-a dat seama că era în stare de ebrietate, așa că a mers cu imaginile la Poliția Cobadin. IPJ Constanța s-a autosesizat în acest caz. Reprezentanții instituției spun că șoferul autoturismului riscă să-și piardă permisul de conducere și se va alege cu dosar penal.

Adauga valoare acestui articol "VIDEO Inconștiență criminală la volan! Un șofer beat din Constanța a intrat intenționat pe contrasens în fața unui motociclist"

Leave a Reply