Nu este prima dată când primarița comunei Cumpăna arată că este și altceva în afara de un administrator local respectat. Mariana Gâju a oferit o speranță pentru doi copii internați într-un centru de asistență maternală.
Micuții au fost încreștinați cu prilejul prăznuirii Sfintei Sărbători “Intrarea Domnului în Ierusalim”, la Biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din comuna Cumpăna .
Nașii care le vor veghea drumul în viață sunt oameni cu credință, cu dragoste pentru copiii abandonați și lipsiți de dragostea părintească.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un individ aflat într-un autoturism Mercedes a refuzat să oprească luni dimineață la semnalele unor polițiști și s-a lansat într-o cursă nebunească prin stațiunea Mamaia. S-a oprit doar după ce polițiștii au tras cu pistolul. […]
Polițiștii au amendat sămbătă seara două cluburi din Mamaia cu 9.000 de lei pentru că nu au respectat măsurile stabilite pentru limitarea infectării cu noul coronavirus. Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, […]
Echipa Junior Chamber International Constanța se pregătește de o poveste de paști și invită părinții și copiii în jocul lor, la o nouă ediție Atelierul Zânelor. Cei mici sunt așteptați sâmbătă, 31 martie 2018, ora 16:00, […]
Be the first to comment