S-a discutat în nenumărate rânduri despre felul în care delfinii sau animalele de la Microrezervația Constanța sunt ținute. Cei care aduc un astfel de subiect în discuție, nu le-au prea vizitat și nu au văzut condițiile de acolo.
Directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, dr. Adrian Bîlbă explică foarte clar și cu argumente care este diferența dintre aceste animale și cele care fac “giumbușlucuri” la circ.
Dresajul de circ a dus la interzicerea acestor activități din cauza felului în care sunt ținute animalele. Diferența dintre acestea și modul în care specialiștii de la CMSN au grijă de delfini este de la cer la pământ.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cursul zilei de 17 octombrie, angajații Polaris M Holding au efectuat activități de ecologizare în cartierele Anadalchioi și Coiciu. Angajații Polaris au întreprins operațiuni curente de curățare și igienizare în următoarele locații: str. Ștefan […]
Garda de Mediu Constanța a finalizat un control planificat la Șantierul Naval din Mangalia, sancționând societatea în cauză cu o amendă în valoare de 15.000 de lei. Motivul amenzii îl reprezintă nerespectarea măsurilor de protecție […]
Ziua Internațională a Educaţiei este sărbătorită de instituțiile de învățământ în fiecare an, la data de 5 octombrie, în peste 200 de ţări, prin manifestări menite să pună în valoare tradiţia şi împlinirile sistemului educațional. […]
Be the first to comment