Au fost trei week-end-uri de concerte Live organizate în Piața Ovidiu. Ultimul pare să fie și cel mai așteptat. Carla’s Dreams ajung în sfârșit la mare, iar constănțenii și turiștii pot să-i vadă gratuit, în Piața Ovidiu din Constanța.
Evenimentul este programat pentru 13 august, începând cu ora 20.00.
Pe scenă vor mai urca Ami, Nicoleta Nucă, Maxim, Whats’s Up și Voltaj. Pentru cei care nu pot să ajungă la Constanța, evenimetul va fi transmis LIVE pe Facebook și pe YouTube.
În cazul în care nu ai prins evenimentul de pe 6 august, ai mai jos înregistrarea întregului concert.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a cerut liberarea condiționată, iar Judecătoria Sectorului 4 i-a respins cererea. Decizia nu este însă definitivă. “În baza art. 587 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 59 C.pen. din […]
O metodă de a păcăli controlorii din autobuzele Regiei Autonome de Transport în Comun – o aplicație falsă, a fost descoperită în cursul zilei de vineri. Doi tineri au prezentat echipei care verifica biletele un […]
Încet, dar sigur, orașul Ovidiu devine tot mai atractiv pentru locuitorii săi, grație proiectelor demarate de către administrația publică locală, având drept scop creșterea calității vieții prin ridicarea gradului de confort urban și îmbunătățirea factorilor […]
Be the first to comment