Acoperișul unui bloc, situat în spatele catedralei Sf. Petru și Pavel a luat foc miercuri după amiază. Locatarii clădirii de pe strada Revoluției au sunat speriați la 112, iar la fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale ISU Dobrogea. Potrivit reprezentanților instituției, s-a intervenit cu două autospecialele de stingere și autospeciala de lucru și salvare la înălțime pentru lichidarea incendiului. Au fost afectați aproximativ 20 de metri pătrați din acoperișul blocului, dar fără a se înregistra victime. Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire. Anchetatorii iau în calcul ca acoperișul să se fi supraîncălzit de la soarele puternic și s-a aprins.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aminteşte contribuabililor că data de 30 septembrie, este termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente celui de-al doilea semestru din anul fiscal 2019. Pentru neachitarea […]
Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov a găzduit, în perioada 31 martie – 2 aprilie, întrecerile Campionatului Național de Ashihara Karate, competiție la startul căreia s-au prezentat peste 460 de sportivi din toată țara. […]
O avarie RAJA a survenit miercuri dimineață la intersecția străzilor Theodor Burada cu Labirint din municipiul Constanța, în zona respectivă furnizarea apei urmând să fie oprită până la ora 12. Pentru executarea lucrărilor de remediere […]
Be the first to comment