Rectorul Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, contraamiralul în rezervă Vergil Chițac, este candidatul Partidului Național Liberal la Primăria Constanța.
Decizia a fost luată astăzi de membrii Consiliului de Coordonare Local al Organizației municipale Constanța a Partidului Național Liberal. Hotărârea va fi înaintată către Comitetul Județean Executiv, care va valida și înainta către Biroul Național PNL validarea candidaturii acestuia la alegerile locale din vara acestui an.
Tot astăzi, Vergil Chițac s-a înscris în PNL. La ședința Consiliului de Coordonare Local al Organizației municipale Constanța a Partidului Național Liberal au participat secretarul general al PNL Constanța, Ilie Bolojan, copreședinții PNL Constanța deputatul Gheorghe Dragomir și Sorina Tușa, și parlamentari ai PNL Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din Constanța împreună cu cei ai Direcției Operațiuni Speciale au confiscat peste 3.700 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilegal. La data de 21 decembrie, în baza Planului de Acțiune FOC DE ARTIFICII 2017, […]
Patru bărbați, trei din cadrul companiei Rompetrol Rafinare și unul angajat al Rominserv, au fost spitalizați în urma incidentului de vineri, 02 iulie, de pe platforma industrială Petromidia. Aceștia au fost internați la Spitalul Clinic […]
Un tânăr de 26 de ani, din municipiul Constanța, pe numele căruia exista un mandat european de arestare emis de autorităţile norvegiene, a fost depistat, miercuri, de poliţişti din cadrul Poliției municipiului Medgidia și jandarmi […]
Be the first to comment