Valentin Vrabie, ținta PNL Constanța. Cum au vrut liberalii să manipuleze folosind informații despre o falsă incompatibilitate a primarului de la Peștera

Valentin Vrabie. FOTO Adrian Boioglu
Valentin Vrabie. FOTO Adrian Boioglu

O ședință internă a Partidului Național Liberal Constanța arată modul în care conducerea formațiunii se pregătește să manipuleze opinia publică prin informații false, repetate la nesfârșit.

Într-o înregistrare obținută de jurnaliștii de la “Puterea, se aude vocea președintelui PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, care le explică membrilor de partid cum să se folosească de o informație falsă legată de Valentin Vrabie pentru a-l discredita.

“Primarul de la Peștera și-a angajat soția la Primărie și ca să nu fie conflict de interese a divorțat. Normal! Acum a găsit soluția. Cei care n-ați făcut-o grăbiți-vă! Dacă ați fost primar și ați avut soția angajată, nu veți mai candida!”, îi îndemna Gheorghe Dragomir pe liberalii constănțeni.

Un divorț pronunțat cu 5 ani înainte de orice funcție publică

Am discutat cu primarul de la Peștera despre felul în care au decurs cu adevărat lucrurile și am aflat că Valentin și Nicoleta Vrabie au fost căsătoriți din 1989 și până în 1999. La vremea aceea, actualul primar de la Peștera era un om de afaceri care nu avea de gând să candideze la o funcție publică, iar soția sa lucra, încă din anul 1990, la Biroul de Stare Civilă, adică era omul care elibera certificatele de deces, căsătorie sau naștere.

În urma unor probleme de natură personală, soții Vrabie au divorțat în anul 1999. Abia cinci ani mai târziu Valentin Vrabie candida la postul de consilier local din partea Alianței PNL – PD. Câteva săptămâni mai târziu a primit propunerea să fie numit viceprimar și a acceptat să ocupe acest scaun din 2004 până în 2008.

“Ce era să fac din postura de viceprimar? Să concediez un angajat al Primăriei care lucra acolo de 15 ani? Nu era un conflict de interese. În plus, nu mai eram căsătoriți de cinci ani”, a declarat Valentin Vrabie pentru Constanța NEWS.

Valentin Vrabie: “Dragomir, o minte malefică, denigrează și manipulează”

“Imaginația domnului Dragomir, care are o minte malefică, probabil că asta e în mintea lui: să folosească numai lucruri neadevărate, să denigreze și să manipuleze, însă eu îmi asum viața mea și nu mi-e rușine cu nimic din ce am făcut. Oamenii din localitate mă cunosc. Nu am ascuns absolut nimic și știe fiecare cetățean tot ce am făcut în cei 49 ani.

Domnul Dragomir a venit de cel puțin 20 ori la mine să mă roage cu cerul și cu pământul să intru la PNL, să fiu candidatul lor pentru funcția de președinte la Consiliul Județean eu am refuzat acest lucru. Domnul Dragomir se comportă exact ca vulpea, când nu ajunge la struguri zice că-s acri. Asta dovedește caracterul domnului Dragomir, a liderilor politici care trebuie să dispară din fruntea partidelor și acolo trebuie să ajungă oameni cu moralitate, cu principii, cu bună credință”, a mai spus Valentin Vrabie pentru Constanța NEWS.

Valentin Vrabie, ținta atacurilor de partid

De când și-a făcut publică intenția de a candida pentru postul de primar la Medgidia, Valentin Vrabie a fost atacat de oameni din partidele politice constănțene.

Jurnaliștii Constanța NEWS au demascat o astfel de tentativă care a avut loc în urmă cu 10 zile. Atunci, o persoană apropiată contra-candidaților săi de la Medgidia a publicat mai multe imagini cu presupuse străzi din Peștera pline de noroi. Ancheta Constanța NEWS a arătat că imaginile erau furate de pe site-urile unor ziare din Republica Moldova și din Galați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*