USR Constanța critică decizia de mutare a SPIT într-o clădire cu o chirie de peste 1,5 milioane lei pe an

Ion Stelian Cristian, președintele USR Constanța
Ion Stelian Cristian, președintele USR Constanța

USR Constanța dezaprobă decizia Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța de a-și stabili sediul în clădirea de pe bulevardul Tomis nr. 112, în condițiile plății din bugetul local al Constanței a unei chirii lunare de 22.500 de euro fără TVA.

Până la data încetării contractului de închiriere, 31.12.2021, SPIT va plăti cu titlu de chirie către o persoană juridică privată suma de aproximativ 1.280.000 euro fără TVA, bani cu care s-ar fi putut lesne construi o clădire cu destinația de sediu pentru SPIT, cu atât mai mult cu cât terenul pe care a fost construită clădirea actuală a aparținut Municipiului Constanța până în anul 2004, când autoritatea publică locală a decis vânzarea acestuia către un fost director din cadrul Consiliului Județean Constanța.

Autoritatea publică locală condusă de PSD preferă să vândă întregul patrimoniu al municipiului, încurajând specula imobiliară, în loc să îl administreze eficient și alege să închirieze clădiri cu sume exorbitante cu care ar putea să construiască clădiri proprii.

În cadrul contractului de închiriere este prevăzut și dreptul ”de preemțiune” al locatarului, de unde putem deduce că există intenția ca pe viitor SPIT să cumpere această clădire, după ce, eventual, se vor fi plătit sume exorbitante cu titlu de chirie. Întregul istoric al acestui imobil, teren și construcție, ne îndeptățește să considerăm că a fost de fapt vorba despre o afacere imobiliară prin care banii municipiului au fost direcționați către interese private.

“În contextul problemei ridicate de închirierea acestui spațiu, mai reclamăm și lipsa locurilor de parcare alocate noului sediu. Se pare că, în ciuda declarațiilor Primarului și ale Arhitectului-șef, a devenit deja o politică a primăriei Constanța aceea de a permite autorizarea unor sedii de instituții publice fără locuri de parcare, ceea ce este regretabil. Solicităm domnului Primar să își pună pe viitor în acord declarațiile cu acțiunile concrete pe care le întreprinde. Ne declarăm îngrijorați de modul în care este cheltuit banul public al Constanței și de faptul că fondurile locale sunt direcționate în medii care nu au de a face cu dezvoltarea orașului”, a declarat președintele USR Constanța, Stelian Ion Cristian.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*