Pentru că a părăsit locul producerii accidentului, un tânăr de 19 ani din Ovidiu s-a ales cu dosar penal.
Accidentul rutier s-a produs marți 17 aprilie, dimineața, în jurul orei 09.30. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un bărbat, din Ovidiu, a condus auto marca Hyundai pe Aleea din partea de Sud a lacului Tăbăcăriei, dinspre Biserica Sf. Mina către Gravity Park.
Șoferul în vârstă de 19 ani a accidentat un minor în vârstă de 16 ani care circula pe bicicleta din sens opus. Conducătorul auto, după producerea accidentului a părăsit locul faptei, până la ajungerea organelor de poliție și fără acordul acestora. Ulterior a fost identificat în trafic, pe bulevardul Mamaia, în zona liceului Energetic.
Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale, iar șoferul s-a ales cu dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Electrocentrale Constanţa SA (CET Palas) a comunicat în data de 15 noiembrie că înregistrează o avarie pe reţeaua care alimentează cu energie termică primară punctele termice nr. 119, 214. În această situație, în lipsa energiei […]
Magazinele Enel din județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea vor fi închise în data de 1 Mai 2023, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în această zi numai pentru informații în […]
Programul de vizitare la Acvariu, Delfinariu, Microrezervație, Planetariu și Expoziția de Păsări Exotice s-a modificat începând cu 1 octombrie. Odată cu el, au scăzut și tarifele de intrare. Luni – Duminică între orele 09:00 – […]
Be the first to comment