Un copil de 9 luni a murit în Spitalul Județean Constanța din cauza rujeolei

Spitalul judetean de Urgenta Sf. Andrei SCJU Constanta. FOTO Cătălin Schipor

Un copil de 9 luni din Tulcea ajuns la Spitalul Județean Constanța cu bronșiolită, a decedat după ce a contactat rujeolă în Secția de Pediatrie. 

Potrivit unor mămici care au fost internate pe aceiași secție cu mama și copilul bolnav, au postat pe un grup de Facebook faptul că micuțul adus cu bronșiolită și nevaccinat pentru rujeolă, ar fi fost băgat într-un salon cu copii ce aveau această boală. A fost externat pe 29 mai, dar a revenit la spital o zi mai târziu, pe 30 mai, iar după două săptămâni – pe 13 iunie a decedat.

„Copilul, în vârstă de 9 luni este din Tulcea şi ar fi venit la Spitalul Judeţean Constanţa luna trecută cu probleme respiratorii. Acesta a fost internat în perioada 15-21 mai, timp în care a contractat rujeola. Boala a fost confirmată pe 30 mai în urma analizelor de laborator. Pacientul a suferit complicaţii, pe fondul unei imunităţi scăzute“ a precizat dr. Loti Popescu din cadrul DSP Constanța

Reprezentanții Spitalului Județean Constanța au precizat că momentan nu au nici o sesizare cu privire la modul în care s-a desfășurat actul medical, iar postările din mediul online nu pot fi luate în calcul.

UPDATE:

În urma articolelor apărute în mass media, conducerea SCJU a făcut următoarele precizări:

„În perioada 15-21 mai,  în secția de Pediatrie din cadrul SCJU a fost internat un minor din Tulcea, pentru o afecțiune respiratorie. În aceeași zi a fost internat, în același salon, un sugar tot cu patologie respiratorie dar la care, pe 17 mai, a debutat o erupție sugestivă de rujeolă. În urma acesteia pacientul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase unde, ulterior, a fost confirmat diagnosticul de rujeolă.

Pe 29 mai, minorul din Tulcea a fost internat din nou în secția Pediatrie din cadrul SCJU Constanța,  trimis fiind de la Spitalul de Boli Infecțioase. În urma examenului clinic și al radiografiei, medicii din cadrul SCJU au stabilit diagnosticul de  insuficiență respiratorie  severă,  bronhopneumonie și rujeolă în evoluție. Pacientul a fost intubat, ventilat, monitorizat și tratat medicamentos însă, din nefericire și în ciuda eforturilor depuse de către medici, a decedat pe 13.06.

Facem mențiunea că pacienții cu rujeolă în formă gravă (și cu alte boli asociate) sunt direcționați către SCJU Constanța deoarece, la nivelul regiunii Dobrogea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța este singurul care asigură terapia intensivă complexă. Conform procedurilor, pacienții cu boli infecțioase sunt izolați respectându-se toate normele legale în vigoare.“

Adauga valoare acestui articol "Un copil de 9 luni a murit în Spitalul Județean Constanța din cauza rujeolei"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*


Inline
Constanta News
Inline
Constanta News