Tinerii din Mișcarea Populară se vor întâlni cu Traian Băsescu la Școala de vară

Traian Băsescu. FOTO Adrian Boioglu
Traian Băsescu. FOTO Adrian Boioglu

Organizația de Tineret a Partidului Mișcarea Populară (OTPMP) organizează sâmbătă, 9 septembrie a.c., ora 12:00, Școala de Vară a Tineretului PMP, care se va desfășura la Complexul Doina din Neptun, str. Plopilor, nr. 24.

La eveniment vor fi prezenți și vor lua cuvântul: președintele PMP, Traian Băsescu, Eugen Tomac, Valeriu Steriu, Dorel Onaca și Gabriel Popa.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*