Ți se pare că nu se lucrează suficient de bine la Podul de la Agigea? Ai dreptate! Iată programul lucrărilor

Podul de la Agigea. FOTO Adrian BoiogluPodul de la Agigea. FOTO Adrian Boioglu

Inernetul a fost inundat de poze și video în primele două zile după oprirea traficului pe podul de la Agigea. Oamenii care voiau să ajungă în sudul litoralului sau spre Constanța au fost deranjați de faptul că pe pod nu erau nici utilaje, nici muncitori.

Pentru a răspândi nemulțumirile, CNADNR a făcut public programul lucrărilor de reabilitare. Totul se va desfășura în 3 etape, iar lucrările propriu-zise nu încep mai devreme de 19 septembrie.

Etapa I – 12 septembrie – 18 septembrie 2016 – lucrări premergătoare necesare pentru siguranța și protecția muncii și verificarea stării tehnice a hobanelor după perioada de suspendare a lucrărilor

Raport inspecție proiectant IPTANA – urmează a fi transmis în data de 15-16.09.2016;
Implementare PMT – panouri semnalizare rutieră și agenți trafic;
Verificare și completare schelele de acces la ancorajele inferioare și superioare (pilon) după perioada de suspendare a lucrărilor de 2 ani și 3 luni;
Verificare și reparații nacelă pilon;
Verificare macara turn;
Verificare instalație electrică furnizare energie pentru execuția lucrărilor;
Remobilizare echipamente și utilaje – containere organizare de șantier, containere depozit materiale, remobilizarea utilajelor;
Remobilizare și instalare echipamente de demontat hobane vechi și montat hobane noi;
Verificarea stării materialelor în santier (în staționare începând cu 2013);
Demontarea capacelor la ancorajele inferioare ale hobanelor noi și verificarea stării ancorajelor – transmiterea informațiilor către proiectant;
Măsuratori topografice de nivelment.
Termenul de implementare a acestora este de aproximativ 7 zile.

Etapa II – 19 septembrie – 12 octombrie 2016

În această etapă, Constructorul va demonta hobana nr.A6 și o va monta pe cea nouă. Termenul de implementare a schimbării hobanei A6 este de aproximativ 24 zile.

Etapa III – 13 octombrie – 05 noiembrie 2016

Constructorul prezent pe șantier va demonta hobana nr.A7 și o va monta pe cea nouă. Termenul de implementare a schimbării hobanei A7 este de aproximativ 24 zile

Alte lucrări care urmează a fi executate în anul 2016 sunt:

06.11.2016-20.11.2016 – Execuția cutiilor pentru ancorajele din capul pilonului, cu termen de finalizare de aproximativ 15 zile;
06.11.2016-15.11.2016 – Demontare sistem de monitorizare mărci tensiometrice, cu termen de finalizare de aproximativ 10 zile;
13.11.2016-14.12.2016 – Demontare schele de inspecție sistem de monitorizare mărci tensiometrice, cu termen de finalizare de aproximativ de 32 zile;
15.12.2016-16.02.2017 – Demontare sistem de prindere ancoraj pentru hobanele provizorii C3 și C8.
În funcție de ritmul de execuție al lucrărilor, programul de execuție (înlocuirea hobanelor) va fi optimizat în vederea reducerii termenului de finalizare.

De asemenea, menţionăm că rămâne în vigoare restricţia impusă, circulaţia autovehiculelor fiind deviată pe următoarea rută ocolitoare, astfel:

Nod rutier A4 (intersecţie cu DN 39), Agigea – A4 (intrare port Constanţa Sud) – Podul Nou (Apolodor) peste Canalul Dunăre Marea Neagră – Bretea acces la DN 39 (Eforie Nord -Agigea) – DN 38 (Agigea Negru Vodă) şi retur.
Circulaţia pietonală se va realiza tot pe podul Agigea printr-un culoar protejat sub directa supraveghere a piloţilor de trafic.

Adauga valoare acestui articol "Ți se pare că nu se lucrează suficient de bine la Podul de la Agigea? Ai dreptate! Iată programul lucrărilor"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*