Taxa de folosire tramă stradală se achită în continuare la SPIT

Sediul SPIT Constanța, Agenția 6Sediul SPIT Constanța, Agenția 6

Conducerea SPIT Constanța transmite că taxa folosire tramă stradală pentru anul 2016 nu a fost anulată și se achită în continuare la SPIT.

Hotărârea judecătorească nr. 1154/29.09.2016 care stabilește anularea taxei, reglementată la Cap. III din anexa nr. 5 din Hotărârea Consiliului Local nr. 312/2015 privind stabilirea impozitelor și taxelor pentru anul 2016, va fi pusă în aplicare doar la data rămânerii definitive a acesteia.

“Precizăm că, până la sfârșitul anului 2016 încasările aferente taxei folosire tramă stradală au fost estimate la 2.100.000 lei, iar până la data de 31 august 2016 suma încasată este în cuantum de 2.312.843 lei. Pentru anul 2015, încasările au fost estimate la 2.100.000 lei, iar cuantumul încasărilor realizate au fost în cuantum de 2.483.837 lei.

Amintim că prezenta taxă este instituită ca taxă localăîn temeiul prevederilor art. 486 alin. (1) și (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, fiind fundamentată de necesitatea utilizării reţelei de drumuri ce se află în administrarea municipalităţii şi pentru contracararea efectelor nedorite ale tranzitării oraşului de către autovehiculele concepute şi construite pentru transportul de mărfuri, respectiv deteriorarea covorului asfaltic, poluarea, etc.”, au precizat reprezentanți SPIT.

Adauga valoare acestui articol "Taxa de folosire tramă stradală se achită în continuare la SPIT"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*