Tătarii din România și-au ales un nou președinte, în persoana… vechiului președinte: Gelil Eserghep

Gelil Eserghep a fost reales președinte al UDTTMR. FOTO UDTTMR
Gelil Eserghep a fost reales președinte al UDTTMR. FOTO UDTTMR

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a organizat sâmbătă, 20 mai 2017, congresul național în cadrul căruia Gelil Eserghep a fost desemnat prin vot președinte al organizației până în anul 2020.

Au fost înscriși pe liste 302 delegați, dintre aceștia fiind prezenți la congres 286. S-au înregistrat 272 de voturi pentru, unul împotrivă și restul, anulate. Gelil Eserghep a fost singurul candidat înscris în cursa pentru funcția de președinte al UDTTMR, el candidând din partea filialei Constanța.

„Sperăm ca odată cu aceste alegeri să revenim la o stare normală a lucrurilor, să lăsăm deoparte neînțelegerile și luptele interne și să începem să ne concentrăm din nou pe adevăratul nostru scop. Le mulțumesc atât celor care m-au susținut, cât și celor care m-au contestat. Competiția este binevenită în orice domeniu, iar criticile constructive sunt, de asemenea, binevenite. Trebuie să înțelegem, însă, acum, cu toții, că următorul pas pe care trebuie să îl facem este acela al promovării interesului comun al comunității. Este nevoie acum mai mult ca oricând să uităm de disputele interne și să ne concentrăm pe găsirea unor soluții viabile pentru continuarea activității uniunii, chiar și în condițiile date, fără sprijinul financiar de la statul român. UDTTMR a continuat și va continua desfășurarea tuturor acțiunilor, iar pentru acest lucru nu pot decât să le mulțumesc oamenilor, tuturor celor care au înțeles că nu trebuie să ne dăm bătuți și este nevoie de unitate și de înțelegere pentru a merge mai departe”, a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

După congres, aproximativ 500 de delegați și alți membri ai comunității au participat la un marș comemorativ în memoria victimelor care au pierit în timpul Surghiunului din 18 mai 1944. Marșul s-a desfășurat pe traseul Gara Constanța (parc) – Bd. Ferdinand– Bd. I.Gh. Duca – Str. Ștefan cel Mare – Str. Mihai Viteazul – Bd. Ferdinand – Bd. Tomis (Platoul din fața Instituției Prefectului – Județul Constanța). Reprezentanții UDTTMR au depus un memoriu la Consulatul Republicii Turcia, unde au fost așteptați de către consulul general Mustafa Uygar Sertel, la cel al Federației Ruse la Constanța, unde a fost depus în cutia poștală, și la Instituția Prefectului Județului Constanța, unde participanții la marș au fost așteptați de subprefectul Levent Accoium.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*