Sondaj inedit la Mamaia. 63% dintre români au ales vacanțele și petrecerile ca fiind cele mai dorite modalități de a petrece timpul împreună cu familia

Care e cel mai frumos moment cu familia?Care e cel mai frumos moment cu familia?

Românii consideră că cel mai potrivit mod de petrecere a timpului liber alături de familie și cei dragi îl reprezintă vacanțele, conform unui studiu realizat de Dr Gerard, unul din cei mai mari producători de biscuiți și napolitane din Europa Centrală şi de Est, în perioada 14-16 august 2016 pe litoral.

Astfel, timp de trei zile, prin campania ”Momente Împreună”, peste 600 de români au putut să-și exprime opțiunile privind modul de petrecere a timpului liber împreună cu cei dragi. Conform rezultatelor colectate, 47% dintre respondenți consideră că cel mai potrivit mod de a fi alături de familie sunt vacanțele. Cele mai frecvente locații de vacanță menționate au fost litoralul Mării Negre și vacanțele în străinătate.

”Cele mai recente studii europene relevă faptul că familiile petrec împreună doar 34 de minute pe zi. De aceea am lansat campania ”Momente Împreună” prin care ne dorim să îi aducem pe români mai mult timp alături de cei dragi. Am început prin a propune și alte modalități de petrecere a timpului liber, precum plimbările, sportul, lectura, jocurile de societate și, în perioada 14-16 august 2016, în piațeta Perla din Mamaia, i-am invitat pe vizitatori să experimenteze și să creeze albumul ”Momente Împreună”, prin care am colectat gândurile și dorințele românilor referitoare la petrecerea mai multor momente plăcute în familie”, a declarat Otilia Stanciu, Country Manager Dr Gerard România.

Dr Gerard a lansat campania ”Momente Împreună”, cu scopul de a promova valorile familiei și importanța timpului petrecut alături de cei dragi. Pornind de la sloganul său – „More together” – Dr Gerard își propune să le ofere consumatorilor săi posibilitatea de a petrece mai multe momente împreună în familie sau cu prietenii.

Astfel, 16% dintre cei care și-au exprimat opinia, consideră că cele mai potrivite momente de a fi cu cei dragi sunt evenimentele importante din viața de familie: aniversări, onomastici sau momente speciale.

13% au menționat ca modalitate de a petrece timpul liber alături de familie – plimbările în aer liber, iar următorul procent semnificativ ca activități menționate este deținut de excursii, drumeții și vizite în parcuri tematice.

Vizionarea unui film sau jocurile de societate nu au fost cotate în procente semnificative ca modalități de petrecere a timpului liber în familie.

5% dintre participanți au menționat că în acest moment  cariera și situația economică a familiei sunt prioritare față de investiția în modalități de petrecere a timpului liber.

Vizitatorii au apreciat momentele de degustare a dulciurilor Dr Gerard, alături de experiențele foto, ca fiind un mod plăcut și necostisitor de a petrece mai mult timp împreună alături de cei dragi.

Cum doresc romanii sa isi petreaca timpul liber alaturi de cei dragi

Cum doresc romanii sa isi petreaca timpul liber alaturi de cei dragi

Adauga valoare acestui articol "Sondaj inedit la Mamaia. 63% dintre români au ales vacanțele și petrecerile ca fiind cele mai dorite modalități de a petrece timpul împreună cu familia"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*