Șmecheri de Cernavodă potoliți cu greu de polițiști și jandarmi

Trafic aglomerat, mașină de poliție. FOTO Catalin Schipor

În dimineața de 20 iunie a.c., mai multe persoane au sunat la 112 și au reclamat faptul că pe o stradă din Cernavodă, două persoane stau lângă o mașină, ascultă muzică la intensitate mare și consumă băuturi alcoolice. Echipele de intervenție trimise la fața locului nu au avut misiune ușoară.

Deranjați din petrecere de către echipajele de poliție și jandarmi, cei doi indivizi au devenit recalcitranți, refuzând să se legitimeze, aducându-le injurii oamenilor legii și chiar împingându-se în aceștia, cu scopul de a-i intimida. Când unul dintre infractori a întins coarda, a fost pus la pământ de jandarmi și încătușat. A fost urcat în autospecială pentru a fi condus la sediul Poliției Cernavodă. Pe drum, partenerul său, aflându-se la volanul mașinii lângă care petreceau, i-a șicanat în trafic pe oamenii legii și chiar le-a tamponat mașina, încercând să îi convingă să oprească și să le elibereze prietenul. Polițiștii și jandarmii i-au imobilizat în cele din urmă mașina în trafic și l-au încătușat și pe el. Chiar și cu cătușele la mâini, cei doi infractori nu s-au potolit. În sediul Poliției Cernavodă, unul dintre scandalagii l-a lovit pe un polițist cu piciorul în stomac. Bărbații în cauză au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, urmând să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Adauga valoare acestui articol "Șmecheri de Cernavodă potoliți cu greu de polițiști și jandarmi"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*