Sfinții dobrogeni, cinstiți de IPS Teodosie și PS Visarion, Episcopul Tulcii

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Adrian Boioglu
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Adrian Boioglu

Vineri, 8 iulie, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe sfinții mucenici dobrogeni, Epictet și Astion, de la Halmyris. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va fi prezent la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Halmyris, jud. Tulcea.

Sfinții Epictet şi Astion, cei mai vechi mucenici de pe teritoriul României, au pătimit aproape de actualul sat Dunavăţul de Jos, în cetatea Halmyris (Tulcea). Potrivit actului martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din secolul XV, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul Diocleţian (284-305). Originar din părţile Răsăritului, Sfântul Epictet era preot și ducea o viaţă curată. Astion era un tânăr chipeş, nepot al senatorului roman Iulian. Era păgân, dar, întâlnindu-se cu preotul Epictet şi ascultându-i cuvintele pline de înţelepciune, se converteşte la creştinism. Apoi, împreună, se îmbarcă şi pleacă spre Halmyris. Sosind în cetate, comandantul Latronianus a aflat că există doi străini care i-au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor. Auzind aceasta a poruncit ca cei doi să fie supuși chinurilor. Pe 8 iulie 290 i s-a tăiat capul întâi lui Astion, apoi preotului Epictet.

Sâmbătă, 9 iulie, începând cu ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” de la Capidava, așezământ monahal care, pe data de 8 iulie, își cinstește ocrotitorii.

Mănăstirea Capidava a fost înființată în data de 1 iulie 2007, în apropierea cetății omonime, unde, încă din anii 518-520, exista o episcopie. La așezământul monahal de la Capidava au fost construite, în anul 2009, paraclisul cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” și corpul de chilii. În anul 2013, pe 8 iulie, ierarhul Tomisului a pus piatra de temelie a bisericii mari, ocrotite de Sfinții Epictet și Astion, și a sfințit paraclisul. Corpurile de chilii au fost construite în stil arhitectonic brâncovenesc, cu pridvor deschis la parter și balcon la etaj.

Reamintim că și în municipiul Constanța există o biserică ocrotită de cei doi sfinți dobrogeni, Epictet și Astion. Lăcașul este în construcție și se află situat în sudul orașului, în cartierul Veteranilor (Aleea Veteranilor, nr. 11, kilometrul 5).

Duminică, 10 iulie, Ierarhul Tomisului va răspunde invitației IPS Ambrozie, Mitropolit de Durostorum – Silistra (Bulgaria), și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” cu prilejul sărbătorii Sfinților mucenici din Durostorum.

Tot duminică, de la ora 18.00, în sala mare a Casei de cultură din Constanța, Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Cultural – Educațional, organizează conferința „Continuitate/Discontinuitate între iudaism și creștinism”, susținută de către pr. prof. dr. Ioan Chirilă, Președintele Senatului Universității  „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Evenimentul se va desfășura în prezența Înaltpreasfințitului Teodosie.

Marți, 12 iulie, în calendarul creștin-ortodox este consemnată sărbătoarea Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos. Cu acest prilej, începând cu ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la schitul Prodromița, aflat în partea de vest a localității Hârșova, pe malul Dunării.

Icoana „Prodromița” a fost pictată acum 150 de ani. Dorindu-și din tot sufletul ca și la schitul Prodromul să fie o icoană făcătoare de minuni, monahul Nifon și ucenicul său, Nectarie, au venit din Sfântul Munte la Iași unde au găsit un meșter iconar, Nicolau Iordache, ce a respectat condițiile impuse: spovedanie, post și rugăciune. La un moment dat, după terminarea veșmintelor, meșterul iconar a întâmpinat dificultăți la pictarea chipurilor, amânând lucrul până a două zi. Dimineața, după rugăciune, când a vrut să se apuce de lucru a găsit fețele pictate în mod desăvârșit. De aceea se spune că icoana nu a fost făcută de mână omenească. Mărturia pictorului se află la schitul Prodromul într-un document datat 29 iunie 1863.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*