Premieră absolută la ședința de Consiliu Local Constanța. Întrunirea programată pentru miercuri la ora 12.00 nu a mai avut loc din cauza lipsei de cvorum. Consilierii Partidului Social Democrat au lipsit, așa că în sală s-au aflat doar liberalii, cei de la UNPR și PNȚCD.
Aleșii care au lipsit de la ședința de Consiliu Local Municipal au motivat că sunt în concediu.
Ședința a fost amânată de primarul interimar Decebal Făgădău pentru data de 13 octombrie 2015.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Reprezentanții R.A.T.C. Constanța au anunțat că linia de autobuz 40C este suspendată începând cu data de 3 iulie și până pe 2 octombrie. Publicul călător trebuie să știe că abonamentele emise pe această linie rămân […]
În continuarea cercetărilor în cazul din data de 07 mai 2021, polițiștii de frontieră constănțeni au verificat alte 15 containere aflate în Portul Constanța Sud Agigea, fiind descoperite aproximativ 300 de tone de deșeuri, importate […]
În urma atenționării meteorologice de ploi emise de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, Primăria municipiului Constanța a luat măsuri pentru a preveni eventualele situații neplăcute. Avertizările Centrului Meteorologic Regional Dobrogea arată că în această noapte în […]
Be the first to comment