Se redeschide școala de vară pentru pasionații de astronomie „Privește cerul“

Şcoala de vară „Priveşte cerul“

Și în această vară, la Observatorul Astronomic Constanța, din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii își va deschide porțile școlii de vară „Privește Cerul”. Cursurile sunt adresate copiilor pasionați de astronomie.

Înscrierile vor începe în data de 7 iulie a.c., la Observatorul Astronomic din Constanța, fiind așteptați copiii ce vor să învețe ce înseamna o constelație, planetă sau galaxie, cum se urmăreşte mișcarea corpurilor cerești şi cum să te orientezi folosind cerul. Elevii vor avea la dispoziție 4 ședințe pentru a învăța ce sunt planetele, stelele, cometele dar și multe alte informații despre univers. Întâlnirile au loc o dată pe săptămână, vinerea și sunt adresate elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani.

Cei care nu reușesc să se înscrie în prima serie, o a doua va începe cu data de 4 august a.c. Cursul costă 50 de lei, în acest tarif cursanţii având acces gratuit la Observatorul Astronomic din Constanța și la Planetariu. Pe timpul cursurilor, cei mici vor avea parte de proiecții 3D, activități distractive și concursuri.

Cei interesaţi pot obţine relaţii suplimentare la numărul de telefon 0766 436 310 sau la sediul Observatorului Astronomic din cadrul Delfinariului Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*