Se oprește apa în cartierul de vile din Valu lui Traian

Apa e oprită
Se oprește apa. FOTO Arhivă

Pentru executarea unor lucrări de montare a unui grup de pompare la Puțul 4, din localitatea Valu lui Traian, se va sista furnizarea de apa în noaptea de 23 spre 24 iunie, între orele 23,0-03,00. Drept urmare, consumatorii din cartierul de vile-străzile Soarelui, Mihai Eminescu, Împăratul Traian, precum și străzile adiacente, vor fi lipsiți de apa.

“Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această oprire să-și asigure rezervă minima de apa pentru consum și uz casnic pe perioadă întreruperii furnizării apei”, au comunicat reprezentanții Regiei.

.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*