Compania de apă din Constanța a reușit să reabiliteze sistemul de alimentare din Ialomița. Astfel, ca urmare a eforturilor susținute de Ministerul Fondurilor Europene, Ministerului Mediului, Ministerului de FInanțe, precum și consiliilor județene din Ialomița și Constanța, astăzi se inaugurează noua stație de epurare de la Fetești.
Acest obiectiv face parte din proiectul “Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa – Ialomiţa”.
Ceremonia de inaugurare are loc la ora 11.00 a zilei de marți, 20 septembrie, în prezența conducerii SC RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cursul zilei de 20 mai fost semnat contractul privind executarea lucrărilor de eficientizare energetică a spitalului. Este cel de-al treilea mare proiect privind reabilitarea și dezvoltarea spitalului. Proiectul actual se alătură celui privind dotarea […]
La cele șase puncte de lucru din Constanța și Cumpăna ale unei farmacii, polițiștii constănțeni au depistat soluție de curățare vândută ca și alcool sanitar, precum și alte produse în neregulă. Valoarea totală a amenzilor […]
Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-au reunit, pe 24 februarie, la sediul Instituției Prefectului – Județul Constanța, pentru a discuta măsurile care urmează să fie luate pentru preîntâmpinarea posibilei răspândiri a Coronavirusului. După […]
Be the first to comment