Șase proxeneți trăiau de pe ceea ce produceau două minore obligate să se prostitueze

13 și 14 ani aveau minorele exploatate sexual de grupul de proxeneți. Fetele erau obligate să se prostitueze pe bulevardul Aurel Vlaicu. Pentru destructurarea grupării au intervenit echipaje ale poliției, BCCO, DOS și Grupării de Jandarmi.

 

În urma mai multor sesizări cu privire la minorele ce se prostituau pe varianta municipiului Constanța, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală care mai apoi a fost preluat de către ofițerii de la Crimă Organizată. Anchetatorii au stabilit că  începând cu luna mai a.c., 6 persoane, din municipiul Constanța, ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism. Astfel, membrii grupării ar fi recrutat, transportat și adăpostit, în scopul exploatării sexuale, pe artere rutiere din județul Constanța, două minore, de 13 și 14 ani, obţinând bani din practicarea prostituţiei de către acestea.

În cursul zilei de 20 iunie a.c.,  poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa și cei ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanţa, ajutați de riminaliști din cadrul I.P.J. Constanța, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Tomis” Constanța, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în județul Constanţa, pentru destructurarea acestei grupări infracţionale organizate specializate în trafic de minori şi proxenetism.
În urma percheziţiilor domiciliare, au fost găsite ambele minore exploatate sexual și au fost ridicate pentru cercetări 4.200 de lei, un autoturism, mijloace de comunicații și arme albe.
Ca urmare a administrării probatoriului, 4 dintre cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior arestați preventiv, pentru 30 de zile, de instanța de judecată, iar față de ceilalți doi membri ai grupării a fost dispusă măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*