Rompetrol Moldova a deschis 10 stații în prima jumătate a anului 2016

Benzinărie Rompetrol MoldovaBenzinărie Rompetrol Moldova

Rompetrol Moldova, companie subsidiară a KMG International, a deschis 10 stații în primele șase luni, compania ajungând să opereze o rețea de 75 de puncte de distributie, în cadrul cărora funcționează 35 de magazine. Compania estimează că până la sfârșitul anului va finaliza lucrările la alte 5 stații, consolidându-și astfel poziția pe piața locală a distribuției de carburanți.
Dintre stațiile deschise, șapte se află în municipiul Chișinău (str. Uzinelor, str. Miorita, str. T. Vladimirescu, str. Industrială, str. Calea Orheiului, Durlești), restul fiind situate în raioanele Dondușeni, Orhei și Comrat.

Lucrările au constat în construcția a trei stații noi, cât și modernizarea celor existente, în acord cu elementele conceptului de distribuție lansat de Grupul KMG International în România în 2013. Astfel, pe lângă alinierea tuturor elementelor de identificare a mărcii Rompetrol, au fost costruite magazine în cadrul fiecărei stații, iar infrastructura de alimentare a fost modernizată, de la rezervoarele subterane, până la pompele de distribuție a carburanților.

Toate stațiile comercializează exclusiv carburanți de calitate produși la rafinăria Petromidia (gama de carburanți Efix, benzină Premium 95, motorină Euro 5, GPL).
În urma punerii în funcțiune a celor 10 stații, Rompetrol Moldova a contribuit la crearea a 110 locuri de muncă.

Rompetrol Moldova este în topul celor mai mari importatori din Republica Moldova, precum și printre primii 3 distribuitori de carburanți pe segmentul de retail al pietei locale. Rompetrol Moldova are cea mai mare acoperire în municipiul Chișinău, cu peste jumătate din numărul total de stații amplasate în capitală, fiind lider in aceasta zona față de ceilalți operatori importanți de pe piața produselor petroliere din Republica Moldova.

Pe lângă cele 75 de staţii de distribuție, compania mai operează 4 stații proprii care vând exclusiv GPL, un depozit petrolier în Chişinău și un depozit GPL în satul Târnova, Donduşeni.
În 2015, Rompetrol Moldova a achitat drepturi de import și TVA și a efectuat plați la fondul social și medical de aproximativ 30 de milioane USD.
Rompetrol Moldova este prezentă pe piața locală din 2002, având peste 700 de angajați. De asemenea, este prima companie petrolieră din Republica Moldova ce operează în acord cu standardele internaţionale ISO, obținând în 2012 certificarea pentru managementului calităţii, mediului şi a sănătăţii în muncă.

Adauga valoare acestui articol "Rompetrol Moldova a deschis 10 stații în prima jumătate a anului 2016"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*