Reprezentanții SC RAJA SA răspund acuzațiilor venite de la primarul Mangaliei: “Nu mărim prețul la apă”

Sediul RAJA
Sediul RAJA

Compania de apă din Constanța a transmis o serie de precizări în urma declarațiilor făcute de primarul Mangaliei. Le redăm integral:

 

Urmare a postărilor și declarațiilor publice făcute de primarul Mangaliei, d-nul Cristian Radu, cu respect, vrem să vă aducem la cunoștință următoarele:

– În ședinta Consiliului Local Mangalia a fost votată “Strategia Tarifară pe Apă-Canal pentru perioada 2021-2029”, și nu o creștere de tarif imediată așa cum susține Primarul în postările sale.  Prin această strategie, SC RAJA SA își asumă pentru o perioadă de nouă ani o creștere a tarifelor de doar 22%, în condițiile în care prețurile percepute de furnizori se pot dubla de la o zi la alta. Evident, nu putem să nu ne întrebăm dacă și ceilalți furnizori de utilități (energie, gaze, căldură, etc.) pot asigura abonații că în aproape un deceniu vor crește tarifele cu doar 22%. Mai mult, în mandatul trecut al domnului Primar, Consiliul Local Mangalia a votat “Strategia Tarifară pe Apă-Canal pentru perioada 2014-2020”.

Suntem convinși că în necunoștință de cauză, în ceea ce privește proiectele și finanțările europene, primarul Cristian Radu face asemenea comentarii, ci nu pentru că este anti-european, așa cum ar putea crede cei care cunosc implicațiile afirmațiilor sale. 

Tocmai de aceea, cu permisiunea Domniei Sale, vom încerca să-i explicăm pe scurt și “băbește” ce reprezintă această strategie tarifară în contextul implementării proiectelor europene și a cofinanțării asigurate de SC RAJA SA printr-un împrumut BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

  – Finanțarea internațională a proiectelor POS Mediu se bazează, în principal, pe politica de regionalizare promovată de autoritățile din România. În acest context, posibilele derapaje de la cadrul legal și instituțional aferent regionalizării serviciilor de apă, reprezintă un semnal negativ pentru finanțatorii sectorului de apă, în special pentru Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), fără a cărei implicare și susținere activă multe dintre programele investiționale europene nu ar fi fost implementate. Mai mult, finanțarea UE/BERD pe proiectele implementate de operatorii de apă s-a acordat cu respectarea cumulativă a două condiții esențiale:

1. respectarea legislației privind regionalizarea serviciilor de apă;

2. implementarea planului de tarife aprobat de către autoritățile locale, mai exact aprobarea Strategiilor de Tarifare de către toate Consiliile Locale membre ale Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară din sectorul de apă. 

Având în vedere obligativitatea respectării cumulativ a celor două condiții, orice modificări apărute sau întârzieri în aprobarea Strategiei de Tarifare sunt considerate abateri serioase de la condițiile de finanțare și pot avea efecte nedorite pentru sectorul de apă. 

Uniunea Europeană a acordat un nivel mare de grant sectorului de apă din România (până la 85% din valoarea investițiilor) cu condiția respectării regulilor menționate mai sus. În mod similar, împrumuturile convenabile acordate de BERD, în mare parte fără garanție, au avut la bază încrederea în cadrul legal /instituțional existent. Mai mult, în toate contractele de finanțare, BERD subliniază importanța respectării planului și politicii tarifare aprobate în cadrul POS Mediu. 

În contextul celor arătate mai sus, trebuie precizat ferm că doar prin votarea strategiei de tarifare pentru perioada 2021 – 2029 se asigură finanțarea europeană nerambursabilă, atât de necesară, inclusiv orașului Mangalia, pentru dezvoltarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare. Este obligatoriu să subliniem că prin neaprobarea strategiei de tarifare, orașul Mangalia și cetățenii săi ar fi fost văduviți de investițiile europene vitale în infrastructura de apă și canal. Să nu uităm că și astăzi Mangalia are cartiere întregi fără sistem de canalizare. Dacă d-nul Primar are alte soluții de finanțare, de ce nu le aplică?   

Asigurăm toți cetățenii municipiului Mangalia, și nu numai, că SC RAJA SA nu va practica nicio majorare de tarif până la sfârșitul anului 2017. 

Ne-am dori ca și ceilalți furnizori de utilități să aibă aceeași politică tarifară responsabilă față de cetățenii cărora le furnizează servicii”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*