Primăria Năvodari nu vrea deloc să ridice nivelul de cultură al localnicilor. Dacă la Mamaia circul carelor alegorice și dansatoarele din buric au fost înlocuite cu piesele de teatru ale lui Mălăele și Caramitru sau muzica lui Florin Chilian, Năvodariul rămâne cu manelele.
Primăria a anunțat astăzi “vedetele” care vor urca pe scenă la “Zilele Orașului Năvodari”, între 29 și 31 iulie 2016, pe Stadionul Flacăra.
Însuși primarul Florin Chelaru, omul care în campanie promitea Finalizarea Casei de Cultură, ne invită acum să-i vedem pe Nicul Paleru, Minodora sau Vali Vijelie. Din fericire pentru Năvodăreni, pe afiș se regăsesc și nume precum cel al lui Smiley. E nevoie să mai spunem că show-ul are un prezentator pe măsură? Adriana Bahmuțeanu este cea care va întreține atmosfera dintre artiști.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
De-a lungul celor aproape 25 de ani de activitate, Zip Escort a reușit să implementeze cele mai bune produse și soluții integrate complexe în industria de securitate. Monitorizarea video inteligentă reprezintă o soluție inovativă din […]
Primăria Cernavodă dorește să extindă sistemul de monitorizare prin intermediul camerelor de supraveghere. Obiectivul este ca toate zonele importante din oraș să fie astfel urmărite, de la intersecții, la unități de învățământ, parcuri sau clădiri […]
Localnicii din comuna Poarta Albă se mândresc, începând din această lună, cu finalizarea lucrărilor de reabilitare și extindere la Școala Generală nr.1, un proiect ambițios și vital pentru dezvoltarea educației în zonă. Această inițiativă a […]
Be the first to comment