RATC Constanța îi anunță pe beneficiarii abonamentelor gratuite de unde și le pot obține

Panou statie si autobuz RATC. FOTO Catalin Schipor

Regia Autonomă de Transport în Comun anunță beneficiarii H.C.L.M. nr. 302 / 29.08.2017 (pensionarii cu pensii de până la 1450 lei inclusiv, persoanele în vârstă de peste 60 ani care nu realizează venituri și persoanele în vârstă de peste 70 ani indiferent de venituri), care nu au depus cereri pentru anul 2018, că pot solicita și ridica permise de călătorie gratuite pentru anul 2018 de la sediul Seriviciului Public de Asistență Socială din Constanța. Permisele de călătorie se eliberează doar titularului, pe loc.

 

De asemenea, următoarele categorii de beneficiari vor ridica permisele de călătorie DOAR din următoarele locații:

– elevii orfani – de la punctul de vânzare R.A.T.C. Constanţa – Gară;
– studenţii orfani – de la punctul de vanzare R.A.T.C. Constanţa – City Mall;
– persoanele cu dizabilităţi (cu handicap grav şi accentuat), asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav sau însoţitorii acestora, nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat şi însoţitorii nevăzătorilor cu handicap – de la D.G.A.S.P.C. C-ța – B-dul Ferdinand nr. 97(Blocul Turn Gară);
– persoanele cu dizabilități, cu grad de handicap mediu şi uşor – de la punctele de vânzare R.A.T.C. Constanţa: Gară 40/43 şi b-dul Tomis (vis-a vis de A.N.A.F.);
– deţinuţii politici (D.-L. nr. 118/1990) şi persoanele strămutate (L.nr. 189/2000) – de la punctul de vânzare R.A.T.C. Constanţa – Gară.

Adauga valoare acestui articol "RATC Constanța îi anunță pe beneficiarii abonamentelor gratuite de unde și le pot obține"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*