RATC a modificat programul autobuzelor din Mamaia pentru a-i ajuta pe cei care lucrează aici

autobuz ratc in trafic. FOTO Catalin Schipor

În urma sesizărilor făcute de către reprezentaţii agenţilor economici din staţiunea Mamaia şi ai Asociaţiei Patronală Mamaia despre dificultatea cu care angajaţii acestora ajung la muncă în staţiune, conducerea R.A.T.C. a luat decizia de a modifica programul de transport al traseelor 40 Mamaia şi 100 Mamaia.
Astfel, prima cursă va pleca din cap linie Gară de la ora 05.30 în loc de ora 07.30.
Aşadar, începând cu data de 30.06.2017, programul de transport al autobuzelor etajate se va desfășura între orele 0530 şi 2100 (ultima plecare din Gară).
După ora 2130 şi până la ora 2400, în staţiunea Mamaia vor funcţiona 2 autobuze etajate între Hotel Caraiman (Tabără Turist) şi Pescărie. Pe plăcile de traseu ale autobuzelor va fi scris:” Mamaia Caraiman – Pescărie”.
Autobuzele vor circula la interval de 20 de minute, vor opri în toate staţiile R.A.T.C. Constanţa din staţiune, iar tariful va fi tot 1,5 lei pe călătorie.
În toate autobuzele de pe liniile estivale 40 Mamaia, 100 Mamaia şi Mamaia Caraiman – Pescărie – se găsesc bilete de vânzare la conducătorii auto.
.Abonamentele şi celelalte grătuităţi NU sunt valabile pe aceste trasee estivale.

Adauga valoare acestui articol "RATC a modificat programul autobuzelor din Mamaia pentru a-i ajuta pe cei care lucrează aici"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*