Programul IPS Teodosie în zilele de 5 și 6 august

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Adrian Boioglu
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Adrian Boioglu

Duminică, 6 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului.

În ajunul sărbătorii, sâmbătă, 5 august, de la ora 8.15, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie în altarul de vară al bisericii de lemn „Sf. Mina” din Parcul Tăbăcărie, Constanța, apoi va oficia slujba de Sfințire mică a Apei.
Așezământul de cult își cinstește astfel cel de-al doilea hram, Schimbarea la Față.

Praznicul Schimbării la Față
Este sărbătoarea în care Mântuitorul Şi-a schimbat în mod minunat înfățișarea, arătându-Și chipul dumnezeiesc, pe muntele Taborului, în prezenţa a trei dintre ucenicii Săi: Petru, Ioan şi Iacov. Datele istorice spun că sărbătoarea își are originea în momentul sfinţirii unei biserici zidite de către Sfânta împărăteasă Elena, pe muntele Taborului, în secolul IV, în amintirea evenimentului biblic.

Atestarea documentară a sărbătorii apare în prima jumătate a secolului al V-lea. În secolul VIII, odată cu generalizarea acestui praznic, Sfântul Andrei Criteanul compune o predică la Schimbarea la Faţă, iar Sfinţii Ioan Damaschin şi Cosma de Maiuma alcătuiesc imne religioase în cinstea sărbătorii.
În această zi, conform canonului 28 al Sinodului Trulan din 692, există obiceiul ca în biserici să se aducă spre binecuvântare prinoase de struguri, ca mulțumire către Dumnezeu pentru roadele toamnei.

Datorită importanței acestui praznic împărătesc, creștinii au dezlegare la pește, aflându-ne în postul Adormirii Maicii Domnului.

Luni, 7 august, Biserica Ortodoxă Română o cinstește pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.

Sfânta Teodora de la Sihla este și ocrotitoarea mănăstirii din apropierea localității constănțene Crucea. Cu acest prilej, duminică, 6 august, începând cu ora 8.45, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Crucea, cu prilejul hramului de vară al așezământului monahal, Sf. Cuv. Teodora de la Sihla.

Viața Sf. Cuv. Teodora de la Sihla
S-a născut în localitatea Vânători, în judeţul Neamţ, pe la anul 1650 şi a fost, în tinereţe, căsătorită. Deoarece nu avea copii, la vârsta de 30 de ani, împreună cu soțul ei a hotărât să intre în monahism. Astfel, Teodora se călugărește la schitul Vărzăreşti din Vrancea. Datorită unei invazii otomane, stareţa mânăstirii s-a refugiat împreună cu Teodora şi cu alte maici într-un loc mai retras, unde au vieţuit timp de 10 ani, apoi Teodora s-a mutat în apropierea schitului Sihăstria. Armatele turceşti au ajuns şi aici, iar Teodora s-a ascuns într-o peşteră, cunoscută astăzi drept Peştera Cuvioasei Teodora, din apropierea schitului Sihla (construit între anii 1730-1763, în cinstea cuvioasei, când peştera a ajuns loc de pelerinaj).

În anul 1856, sfintele moaşte ale cuvioasei au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi.
Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla a fost canonizată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*