Programul IPS Teodosie de praznicul Adormirii Maicii Domnului și Ziua Marinei Române

Icoana Adormirea Maicii Domnului

Pe 15 august, Biserica Ortodoxă cinstește Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare ce are o importanță aparte pentru locuitorii orașului de la malul Mării Negre fiind și Ziua Marinei Române.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, are următorul program:

Duminică, 13 august:
– ora 8.45, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța;
– ora 18.00, slujba Paraclisul Maicii Domnului și cateheză la biserica „Buna Vestire” din Constanța (str. Dionisie cel Mic, nr. 50 A).

Luni, 14 august:
– ora 8.15, ceremonial religios de pomenire a eroilor marinari, la Crucea Marinarilor de pe Faleza Constanța;
– ora 9.00, Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul constănțean Palazu Mare;
– ora 17.00, slujba Vecerniei la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanţa (zona Dacia);
– ora 19.00, slujba Vecerniei la biserica „Adormirea Maicii Domnului I” (zona Tomis mall) din Constanța;
– ora 21.30, slujba Prohodul Maicii Domnului, la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din apropierea localității 23 August. Tot aici, la miezul nopții, va săvârși Sfânta Liturghie.

Marți, 15 august:
– ora 10.20, slujba de Te Deum cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Marinei, pe Faleza de la Comandamentul Marinei Militare;
– ora 11.15, Taina Sfântului Botez pentru 4 copii instituționalizați, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cumpăna.

Adormirea Maicii Domnului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului reprezintă momentul în care Maica Domnului trece din viața pământească la cea cerească, eveniment ilustrat de cântările Bisericii: „Mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții”. Despre Adormirea Maicii Domnului nu sunt consemnate informații în Sfintele Evanghelii, ci doar în Sfânta Tradiție a Bisericii. Arhanghelul Gavriil i-a adus Maicii Domnului vestea că misiunea sa pe pământ se încheie, iar aceasta a mers în Grădina Ghetsimani. Întorcându-se acasă și-a luat rămas bun de la cei apropiați. Toți apostolii, în afara lui Sf. Ap. Toma, au fost aduși pe norii cerului.
A doua zi de la înmormântare a sosit și Sf. Ap. Toma, care a vrut să vadă pentru ultima dată trupul Fecioarei, dar, când mormântul a fost deschis, trupul Preasfintei nu mai era acolo, fiind mutat de Fiul ei la ceruri.
Cea mai veche atestare documentară a praznicului Adormirii Maicii Domnului este din secolul V.

Ziua Marinei

Declarată Zi de Sărbătoare Naţională, a fost oficializată la data de 15 august 1902. Atunci, din dorinţa de a atrage turişti, primarul Constanţei, Cristea Georgescu, anunţa primarilor din reşedinţele de judeţ din toată ţara: „cu ocazia serbării Sfintei Maria, patroana Marinei, în apele Constanţei şi pe uscat se organizează nişte serbări demne de văzut precum regale, alergări, corabia Argonauţilor şi altele”.
Tot atunci, la bordul crucişătorului „Elisabeta” a avut loc o slujbă de Te Deum la care a luat parte şi ministrul de Război, Dimitrie A. Sturdza.

Din an în an serbările au sporit în amploare şi semnificaţii, astfel că adeseori Ziua Marinei a fost pusă sub înaltul patronaj al oficialităţilor de stat, precum Regina Elisabeta, Regele Carol al II-lea sau Ministerul Apărării Naţionale.

Perioada anilor 1960-1990 a fost o perioadă neagră în istoria Zilei Marinei, prin politizarea şi accentul propagandistic al evenimentului, în detrimentul încărcăturii spirituale, motiv pentru care a fost despărţită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Revenirea la tradiţie s-a petrecut în 1990, iar în anul 2004, prin Legea 328, Ziua de 15 august a fost reinstituită ca Ziua Marinei Române.

Adauga valoare acestui articol "Programul IPS Teodosie de praznicul Adormirii Maicii Domnului și Ziua Marinei Române"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*