Zilele de Paște se anunță numai bune pentru plimbări în aer liber, așa că o vizită la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii este una bine-venită.
Conducerea Complexului a anunțat programul de Sărbători pentru Delfinariu, Acvariu, Planetariu, Expoziția de Păsări Exotice și Microrezervație.
Astfel, pe data de 16 aprilie 2017 – prima zi de Pește – Complexul Muzeal va fi închis. În schimb, pe data de 17 aprilie, obiectivele vor funcționa după un program special.
Acvariul, de exemplu va fi deschis între orele 10.30 și 17.30, iar Microrezervația va avea un program de lucru de la ora 9.00 și până la ora 17.00.
De menționat și faptul că vizitatorilor le este recomandat să evite aglomerația de la casele de bilete printr-un “truc” simplu. Cine achiziționează bilete pentru Delfinariu cu 30 minute înainte de începerea reprezentației scapă de cozi.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Marți dimineață, două persoane, un bărbat și o femeie au fost lovite de un tren în Eforie Sud, în zona stației de epurare. La fața locului s-au deplasat ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, dar […]
Tabăra Internațională de Pictură „Lucian Grigorescu”, ajunsă la cea de-a XVII-a ediție a debutat vineri, 20 august la Medgidia, aceasta reunind artiști plastici din România și Bulgaria. Ceremonia de deschidere a evenimentului cultural a avut […]
Administrația Națională „Apele Române“ – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral anunță că organizează licitație publică pentru atribuirea sectoarelor de plajă libere. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului de închiriere a sectorului de plajă este […]
Be the first to comment