Premieră națională la Teatrul de Stat Constanța: „Cea mai frumoasă soţie”

Coadă la Teatrul de Stat din Constanța
Teatrul de Stat din Constanța. FOTO Arhivă

Un nou spectacol la Teatrul de Stat Constanța. „Cea mai frumoasă soţie” (cu titlul original „Madame este trop belle”), de Eugène Labiche, este un spectacol în premieră pe ţară, realizat de Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgovişte. Îi aparţin atât regia, cât şi scenografia şi ilustraţia muzicală.

Personalitate artistică prestigioasă a scenei româneşti, Mc Ranin este regizor, dar şi scenograf (membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România), a trăit zece ani în Franţa, unde a studiat, la Sorbona, cu teatrologul de origine română George Banu, dar s-a întors în România, considerând că este mult mai palpitant să trăieşti aici.

În Franţa a creat două companii teatrale, a colaborat cu Radio France International, Muzeul de Artă Modernă din Paris, Eurodisney şi cu mai multe teatre.

În România, i se datorează primele spectacole de teatru monumental, stradal şi acvatic şi este organizatorul consacratului Festival internaţional „Babel”, ce are loc în fiecare an, în iunie, la Târgovişte.

Piesa oferită de TSC spectatorilor constănţeni sâmbătă şi duminică, de la ora 19, este o comedie de situaţie din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se ţese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toţi bărbaţii din jurul ei. Acest rol va fi jucat, alternativ, de Florina Stănculeţ şi de Georgiana Rusu.

Vor mai urca pe scenă Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Alexandru Iacov, Laura Crăciun, Cosmin Mihale şi Gelu Ciobanu.

Eugène Labiche (1815 – 1888) era considerat de admiratorii săi egalul lui Molière, comediile sale fiind considerate mai complexe şi mai puţin grosiere decât multe alte producţii de acelaşi gen. „Dintre toate personajele care mi-au ieşit în cale şi pe care viaţa mi le-a oferit, am selectat burghezul. Prin excelenţă mediocru, atât în viciile cât şi în virtuţile sale, el se află la jumătatea drumului dintre erou şi ticălos, dintre sfânt şi desfrânat”, spunea dramaturgul referindu-se la opera sa.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*