Precizări ale polițiștilor cu privire la măsurile de siguranță la Neversea. Se pun in aplicare restrictiile rutiere

Patrula Jandarmi constanteni. FOTO: Jandarmeria Constanta
Patrula Jandarmi constanteni. FOTO: Jandarmeria Constanta

Pentru ”Neversea”, autoritățile competente în domeniu au dispus o serie de măsuri pentru asigurarea în bune condiții a manifestării.
Astfel, I.P.J. Constanţa prin Poliţia Municipiului, Serviciul Rutier, Direcţia Poliţie Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, I.J.J Constanţa, Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Tomis”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” Constanţa vor fi instituțiile permanent implicate în asigurarea liniștii și ordinii publice.

Începând cu 5 iulie 2017, oamenii legii vor pune în aplicare restricţii de circulaţie pe arterele care conduc către locul de desfăşurare al evenimentului, accesul fiind permis doar riveranilor și agenților economici, care vor deține de la Primăria Municipiului Constanţa permise de acces, cu ajutorul cărora deţinătorii pot traversa filtrele rutiere.

Puncte de închidere a accesului, încep de la strada Traian – Poarta 3, strada Traian – Poarta 1, strada Traian cu strada Termele Romane, strada Traian cu bulevardul Tomis, strada Negru Vodă cu Ecaterina Varga, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Negru Vodă, Mircea cel Bătrân cu strada Smârdan, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Decebal, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Eroilor, strada Bucovina cu strada Eroilor şi strada Shanghai cu strada Yokohama. De asemenea, se va interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranţă cu excepţia autobuzelor R.A.T.C. autorizate să efectueze cursele speciale. În echipele asigurate de I.P.J. Constanța se vor afla polițiști de investigaţii criminale, ordine publică, rutieră şi acţiuni speciale. Astfel, Poliția constănțeană va asigura prezenţa continuă a unui echipaj de intervenţie al Serviciului pentru Acţiuni Speciale; va pune în aplicare restricțiile rutiere pe bulevardul Regina Elisabeta pentru a se asigura trecerea a două autobuze venind din sensuri contrare; controlul pirotehnic de specialitate se va asigura prin grija Serviciului pentru Acţiuni Speciale; iar reprezentanţii Poliţiei Rutiere vor actiona în filtre pentru fluidizarea traficului rutier.Participanții la festival sunt sfătuiți să folosească numai mijloacele de transport în comun special destinate, puse la dispoziție de către R.A.T.C. și Primăria Municipiului Constanța.
Dacă totuși se alege autovehiculul personal, conducătorii auto vor fi îndrumați să folosească parcarea fostei baze R.A.T.C., de pe strada Chiliei, R.A.T.C. Constanţa urmând a asigura trasee ”NEVERSEA”, ce vor lega parcările de autovehicule de zona evenimentului.
Astfel, R.A.T.C. va asigura transportul persoanelor care doresc să participe la acest eveniment, prin suplimentarea transportului cu două linii (curse speciale), cu aproximativ 50 de mijloace de transport care vor circula cu o frecvenţă de 10-12 minute, pe două trasee diferite respectiv NEVERSEA 1 cu plecare de la Gara CFR spre Portul Tomis şi  NEVERSEA 2 cu plecare din Mamaia spre Portul Tomis, cu menţiunea ca acestea nu vor opri în staţiile din oraş, ci doar în punctele de îmbarcare/debarcare pasageri.
Pasagerii vor putea achiziţiona bilete/abonamente de transport din toate punctele de vânzare R.A.T.C., inclusiv din cele special amplasate la cap de linie (Portul Tomis) şi în apropierea locaţiei evenimentului. Referitor la parcări, autovehiculele vor fi staţionate în parcările aparţinând domeniului public şi privat astfel:- Pavilionul Expoziţional – situat pe bulevardul Mamaia – zona Pescărie,- O parte din parcarea Centrului Comercial VIVO – situată pe bulevardul Aurel Vlaicu,- Parcarea din zona Poarta 1/Vraja Mării – parcare de rezervă (aproximativ 270 locuri).
Totodată, reamintim participanților faptul că în perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu ghiozdane, droguri, sticle, lasere, genţi, spray-uri, cuţite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare şi băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alţi participanţi.
Este permis, însă, accesul cu poşetă/borsetă (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29 cm), medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoţite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia şi cu maxim o doză zilnică.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*