O decizie a Consiliului de Administrație la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a făcut ca Valeriu Ionescu să fie demis.
Noul director interimar este de la 1 septembrie fostul director general adjunct, Nicolae Dan Tivilichi. Reprezentanții Companiei au anunțat că urmează să fie organizată procedura de selecție a unui manager privat, dar nu au oferit detalii legate de data acesteia.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria și Consiliul Local al Comunei Cumpăna și Consiliul Parohial al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Cumpăna îi așteaptă pe localnici și nu numai, la hramul Bisericii. Evenimentul începe marți, 14 august, când ,începând cu ora […]
Echipa de fotbal a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a participat în perioada 25-27 aprilie, la etapa zonală a Cupei Centenarului Marii Uniri. Competiţia sportivă de minifotbal este organizată la nivelul Jandarmeriei Române, cu ocazia […]
UPDATE: Potrivit ultimelor informații oferite de INCDFP, magnitudinea a fost recalculată la 4,5 grade pe scara Richter. Un cutremur puternic a zguduit România. Potrivit Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP, ultimul cutremur […]
Be the first to comment