Portuarii ies în stradă. Sindicaliștii și operatorii din port sunt nemulțumiți de conducerea APMC

Portul Constanța
Portul Constanța

Proteste anunțate pentru 1 martie în portul Constanța. Federația Națională a Sindicatelor Portuare (FNSP) și Organizația Patronală “Operatorul Portuar” organizează un miting în fața sediului CN APMC.

Portuarii nu sunt la primul astfel de gest. Ei spun că în urmă cu o săptămână au trimis adrese către premierul Dacian Cioloș, Ministerul Transporturilor și Camera Deputaților pentru a atrage atenția asupra situației critice de pe platforma portuară.

Lista revendicărilor aduce din nou în discuție felul în care, în opinia protestatarilor, conducerea APMC nu și-a făcut treaba.

Iată ce cer protestatarii:

1. Necesitatea încheierii unor contracte de subconcesiune între Compania Natională „Administratia Porturilor Maritime” S.A. Constanța și operatorii economici ce și-au manifestat intenția în acest sens; Existența acestor contracte este o condiție esențială pentru proiectele de investiții prezente și viitoare de dezvoltare ale operatorilor, ele garantând siguranță investițiilor realizate sau a celor viitoare și generând noi locuri de muncă;
2. Necesitatea adoptării măsurilor legale în vederea constituirii unei comisii de monitorizare a executării contractelor de concesiune încheiate între Ministerul Transporturilor și administrațiile portuare și/sau de căi navigabile interioare;
3. Încheiere contracte de închiriere a infrastructurii de transport naval, care aparține domeniului public al statului;
4. Elaborarea unui Master Plan al Portului Constanța, realist, unitar și corelat cu Master Planul General de Transport;
5. Stabilirea unei politici tarifare corelată cu situația de criză, direcționată pentru sprijinirea traficului de mărfuri susținut de către operatorii portuari, politică tarifară transparența, fundamentată pe costuri directe de întreținere a infrastructurii portuare existențe și nu pentru acoperirea ineficienței activității administrației Portului Constanța;

Protestul de pe 1 martie este programat între orele 9 și 11.00

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*