Polițiștii locali din Cumpăna au confiscat căruțe care circulau pe Drumul Național 39E

Caruță pe Drum Național. FOTO Cătălin Schipor

Lucrătorii Poliției Locale Cumpănă cu sprijinul Poliției Naționale au organizat și efectuat în dimineața de 15 ianuarie, o acțiune de supraveghere și control a traficului rutier pe sectorul de drum, șoseaua Constanței și DN 39E.

Accentul a fost pus pe verificarea conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală. Au fost identificați trei astfel de participanți la trafic, încălcând prevedirile HCL Nr 152 din 26. 10. 2016, fiind surprinși circulând cu astfel de vehicule în afară programului stabilit prin hotărâre.  Aceștia au fost amendați cu 800 lei și s-a trecut la măsură confiscării atelajelor.
Reprezentanții Primăriei Cumpăna au precizat că astfel de acțiuni vor fi organizate periodic în vederea asigurării unui climat de siguranță tuturor participanților la trafic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*