Polițiștii locali au verificat legalitatea construcțiilor din municipiul Constanța

Polițiștii locali au verificat legalitatea mai multor construcții

În zilele de 17 și 18 ianuarie, echipaje de polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, au acționat pe raza municipiului Constanța, în scopul verificării, respectării prevederilor legale privind verificarea avizului program de funcționare emis de autoritatea publică locală, precum și pentru repectarea legalității executărilor de construcții.

În urma verificărilor, au fost depistate  mai multe nereguli: lipsa avizelor și a autorizației de construire ș.a.. Pentru acestea s-au luat următoarele sancțiuni:

– Au fost aplicate un număr sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei;
– Pentru șase agenti economici s-a dispus sancțiunea complementară de obținere a actului administrativ aviz program de functionare în termen de 30 de zile, iar pentru o persoana juridică fost dispusă sancțiunea complementară de suspendare a activității până la obținerea autorizației de funcționare pentru activități recreative;
– În ceea ce privește respectarea prevederilor Legii nr.50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construire pentru un număr de trei contravenienți, polițiștii locali au dispus măsurile complementare de: oprire a lucrărilor de la comunicarea procesului verbal, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal.

Reprezentanții Poliției Locale Constanța atenționează că astfel de activități se vor derula zilnic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*