Amenzi de aproape 4000 lei aplicate de polițiștii locali din Constanța

Cerșetorii din Constanța sunt printre clienții Polițiștilor Locali. FOTO DGPL

În perioada 7 – 9 aprilie, în urma controalelor efectuate de către polițiștii locali, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare totala de 3.900 lei. 

Amenzile au fost date pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenjate, apelarea la mila publică, săvârșirea de fapte și gesturi obscene, aruncarea gunoiului pe domeniul public, rascolirea gunoiului din containere, aruncarea gunoiului pe carosabil sau spațiul verde, aruncarea cojilor de semințe pe o alee din Parcul Tăbăcărie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*