Pentru a-i educa pe aparținătorii și bolnavii care fumează prin diverse din Spitalul Județean Constanța, conducerea unității sanitare a apelat la Direcția Generală a Poliției Locale Constanța pentru a-i sancționa pe contraveninenți
Echipaje ale DGPL Constanța au făcut mai multe controale în în perioada 2- 5 aprilie, în intervalul orar 14:00 – 17:00, în interiorul unității sanitare. În urma acțiunilor, polițiștii localu au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care șase în valoare de 600 de lei, restul fiind avertismente.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Tradiția producerii și celebrării vinului pe plaiurile dobrogene este multimilenară. Dealurile însorite ale Dobrogei, cu zilele fierbinți de vară și toamne blânde, pământurile sale calcaroase, propice cultivării viței de vie, au reprezentat tot atâtea atu-uri […]
O societate comercială din Năvodari, care construiește o spălătorie auto, a fost amendată cu 50.000 de lei, de către comisarii de mediu constănțeni, care au dispus și desființarea lucrărilor. Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu Constanța […]
Doi constănțeni s-au ales cu dosare de cercetare penală după ce au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau vehicule într-o stare avansată de ebrietate. Astfel, potrivit IPJ Constanța, în dimineața zilei de joi, […]
Be the first to comment