Ovidius Clinical Hospital oferă sprijin gratuit pacienților care suferă de obezitate

Curs Obezitate la OCH
Curs Obezitate la OCH

Obezitatea, cu afecțiunile medicale asociate acesteia, devine o problemă tot mai comună în rândul pacienților din România, motiv pentru care este necesar să existe o direcție de tratare și de prevenire a acestei afecțiuni în mod corect. Informarea pacienților cu privire la prevenirea obezității este esențială în combaterea afecțiunii.

Din primăvara anului 2017 Ovidius Clinical Hospital a început să organizeze seria de evenimente sub numele ‘Cursul pentru Tratarea Obezităţii’ cu participare gratuită, unde specialiștii spitalului, având experiență recunoscută în domeniul chirurgiei bariatrice, Dr. Gabriel Serac, Dr. Alina Vîncă şi Dr. Mihai Hrițcu, le prezintă participanților soluții reale pentru reducerea excesului de greutate, le explică despre problemele și complicațiile medicale cauzate de obezitate, și îi instruiesc să-și calculeze corect Indicele de Masă Corporală – IMC. În cadrul cursului, se discută despre rolul chirurgiei bariatrice în tratarea obezității, se explică modul în care este evaluat pacientul și se indică investigațiile pre-operatorii ce sunt necesare în chirurgia obezității. În plus, participanții au ocazia de a discuta cu pacienții deja operați pentru obezitate.

„Avem nevoie de astfel de evenimente pentru a veni în sprijinul pacienților obezi care sunt conștienți că au o problemă, dar nu știu cum o pot rezolva. În cazul pacienților care au aflat deja despre tratamentul chirurgical al obezității, dar care din cauza lipsei informațiilor corecte sunt temători și amână momentul operator, acest curs este momentul în care pot primi răspunsuri la întrebările care îi macină. 

Pentru mine, ca medic, este o ocazie deosebită de a oferi sprijin cursanților, iar pentru pacienți este o ocazie să stabilească un prim contact cu chirurgul bariatric. Practic se face primul pas în vindecarea pacienților. Colaboratorul principal este OCH-ul, iar în cadrul spitalului sunt colegii mei specialiști Dr. Alina Vîncă și Dr. Mihai Hrițcu. Împreună formăm o echipă“, ne-a spus Dr. Gabriel Serac despre echipa medicală ce participă la eveniment. 

Cursul are scopul de a oferi informații corecte despre tratamentul obezității, despre problemele și complicațiile medicale cauzate de excesul de greutate și, mai ales despre rolul chirurgiei bariatrice în tratarea obezității, care sunt avantajele, metodele ce pot fi utilizate și, de asemenea, riscurile ce pot apărea în timpul sau după intervenția chirurgicală.

„Vrem că acest curs să se transforme din ceva inedit, în ceva obișnuit… Ca pacienții să vină și la următoarele ediții cu încrederea că vor găsi exact ceea ce căutau. Să transformăm acest curs într-o practică obișnuită, desfășurată cu o anumită regularitate pentru a putea găzdui cât mai multe voci și pentru a le răspunde cu promptitudine și siguranță tuturor neclarităților acestora“, menționează reprezentanții OCH, organizatorii seriei de cursuri pentru tratarea obezității. 

“Am aflat mai multe informații despre metodele prin care putem slăbi câteva zeci de kilograme, schimbându-ne stilul de viață și cu ajutorul operației. Sunt în curs de a mă decide în această direcție, însă vreau să am mai multe informații. Cred că voi merge și la consultația gratuită pentru a discuta mai multe lucruri care mă interesează cu medicii”, explică Iulia, participant la eveniment.

“Domnul Dr. Serac ne-a oferit informații foarte importante, pe care îmi doream să le știu și am înțeles mai multe despre ce înseamnă operațiile pentru slăbit. Vreau să fac acest pas, dar încă nu am curaj. Aș vrea să înțeleg mai multe despre asta și mă voi hotărî în viitorul apropiat”, a mai adăugat un al participant, care a dorit să rămână anonim. 

“În ultimii ani am avut o creștere în greutate consistentă pe fond nervos, care mi-a adus și alte probleme de sănătate. Tocmai de aceea aș vrea să slăbesc, că să mă pot bucura de viață, fără să fiu legată de pastile sau să obosesc prea repede. Mă interesează să fac o operație, dar încă nu m-am decis”, a spus un alt paticipant după întâlnirea cu medicii OCH. 

Persoanele care se confruntă cu probleme de greutate și care doresc mai multe informații referitoare la chirurgia bariatrică, prezentate direct de către medicii specialiști specializați în aceste tipuri de intervenții, sunt invitați să participe la următoarele cursuri. În cadrul unui eveniment, pot participa aproximativ 15-20 persoane, care primesc gratuit informații esențiale despre tratamentul obezității, și beneficiază de un voucher pentru o consultație inițială gratuită la echipa de chirurgie bariatrică.

Detalii și înscrieri la telefon 0241 480 400.

Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar conceput să ofere îngrijire de specialitate pacienților cu afecțiuni chirurgicale și medicale multiple, printre acestea numărându-se și afecțiunile pacienților cu obezitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*