În urma unei avarii survenite în municipiul Constanța la o conductă a RAJA, mai multi abonați ai acesteia au rămas fără apă la robinete.
Pentru remedierea unei avarii survenitae în cursul zilei de19 iulie, la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe strada Unirii, din municipiul Constanța, RAJA S.A a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, în intervalul orar 10,00 – 13,00.
Sunt afectati de lipsa apei consumatorii de pe strada Unirii, pe tronsonul cuprins de străzile Grozești și Ciprian Porumbescu.
“Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați de lipsa apei, cărora le dăm asigurări că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt”, au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat din Năvodari și-a pus capăt zilelor în cursul zilei de 29 aprilie în timp ce era singur acasă cu copilul său, soția fiind la muncă. Înainte de a recurge la gest, i-a trimis […]
Autoritățile constănțene au decis uciderea a mai multor mistreți după ce în urmă cu o săptămână au fost găsite prin păduri mai multe specimene moarte. Analizele de laborator au scos la iveală faptul că erau […]
UPDATE Ora 15.00: Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa în ajutorul persoanelor aflate în dificultate. Miercuri 11 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa […]
Be the first to comment