FOTO VIDEO O nouă ambarcațiune plină cu migranți se apropie de România! Autoritățile au intervenit cu nave și un elicopter

Mai multe nave au fost trimise spre ambarcațiunea suspectă. FOTO Cătălin Schipor

Reprezentanții Gărzii de coastă au anunțat că în cursul zilei de 12 septembrie, în jurul orei 11.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagră – SCOMAR au detectat o ambarcațiune suspectă în Marea Neagră, la aproximativ 32 mile marine Est Midia, care se îndrepta din apele internaționale spre cele teritoriale românești.

Imediat s-a dat alarma, iar ținta a fost confirmată de un elicopter al Ministerului Apărării Naționale, ca fiind o ambarcațiune cu multe persoane la bord. Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu 2 nave de intervenţie care s-au deplasat spre ambarcaţiunea suspectă. Totodată, s-a solicitat sprijinul Marinei Militare care a participat cu o nava de intervenţie aflată în zonă.

De asemenea, au fost informate, prin intermediul Forumului de Cooperare la Marea Neagră, autorităţile de frontieră bulgare şi turce.

Nava, care în prezent pluteşte în derivă, a transmis prin sistemul radio mesaje de ajutor, vremea fiind nefavorabilă (vânt puternic, mare de gradul 5). Din primele date comunicate, ambarcaţiunea are la bord mai multe persoane care se află în pericol.

În funcţie de situaţia de la faţa locului, navele PFR vor acţiona conform procedurilor internaţionale, inclusiv prin iniţierea unei acţiune de tip SAR, pentru a oferi sprijin şi asistenţă navei aflate în pericol.

UPDATE
Nava cu migranți a ajuns în Portul Midia în jurul orei 5.00 al zilei de miercuri 13 septembrie. La bord au fost identificate 157 de persoane, dintre care 56 copii și 52 femei și 49 bărbați.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*