Nicușor Constantinescu are patru noi dosare de abuz în serviciu. Prejudiciul total depășește 45 milioane lei

Nicușor Constantinescu. FOTO Adrian Boioglu
Nicușor Constantinescu. FOTO Adrian Boioglu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au documentat activitatea fostului președinte al Consiliului Județean Constanța. Acesta a fost anunțat astăzi că s-a deschis urmărirea penală asupra a patru fapte noi de abuz în serviciu. Iată comunicatul transmis de anchetatori.

Constantinescu Nicușor-Daniel, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Constanța, în prezent aflat în stare de detenție, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, din care două în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

1. În perioada 2011 – 2013, suspectul Constantinescu Nicușor-Daniel, în calitățile de președinte al Consiliului Județean Constanța și ordonator principal de credite, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu în sensul că a achitat în mod nelegal, către Regia Autonomă Județeană Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța, suma totală de 40.780.316 lei.

Această sumă de bani, ce reprezenta contravaloarea unor lucrări de modernizare și reabilitare a unor drumuri județene și de consolidare a sistemului rutier, a fost achitată de suspect, în următoarele împrejurări:

– fără a exista vreo procedură de atribuire dintre cele prevăzute de lege – în absența documentelor justificative legal întocmite, din care să rezulte efectuarea în realitate lucrărilor,
– fără ca lucrările să fie recepționate de către Consiliul Județean Constanța (întrucât acestea nu îndeplineau cerințele de calitate – într-unul dintre cazuri drumul era deteriorat în proporție de 100%.

2. În cursul anului 2013, suspectul Constantinescu Nicușor-Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, a încălcat prevederile legale în legătură cu adoptarea și punerea în aplicare a H.C.J. nr.313/2013 (privind alocarea unei sume de bani R.A.J.D.P. Constanta în vederea ducerii la îndeplinire a Programului cu obiectivele si lucrările de drumuri și poduri pentru anul 2013 finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța).

În concret, prin hotărârea respectivă, suspectul a acordat R.A.J.D.P. Constanța, cu titlu de subvenții, importante sume de bani, deși potrivit prevederilor legale, regiile autonome puteau primi subvenții doar în cazul în care înregistrau pierderi și doar pentru acoperirea deficitelor respective.

Acest lucru nu era valabil și pentru R.A.J.D.P. Constanța care, în exercițiul financiar anterior, înregistrase profit.

3. În perioada decembrie 2009 – noiembrie 2010, suspectul Constantinescu Nicușor-Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, și-a îndeplinit cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu privind gestionarea bugetului și exercitarea funcției de ordonator principal de credite, în sensul că a plătit, în mod nelegal, către o firmă de publicitate „agreată” suma de 401.700 lei.

Acești bani au fost achitați societății respective în condițiile în care serviciile de publicitate au fost achiziționate cu încălcarea normelor în materia achizițiilor publice și finanțelor publice.

Suspectului Constantinescu Nicușor-Daniel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*