Moaștele Sfintei Magdalena, aduse la Constanța

Credincioșii se închină la moaște. FOTO Adrian Boioglu

Sfârșit de săptămână plin de evenimente religioase la Constanța. Joi, 30 martie, de la ora 13.00, pe scena Casei de cultură din localitatea Cumpăna, Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, acompaniată la pian de prof. Silvia Țigmeanu, va susține oratoriul prepascal „În vremea aceea…”, la aniversarea domnului Ion Ceapă, veteran de război, care va împlini 100 ani.

Tot joi, de la ora 19.00, ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, urmată de Taina Sf. Maslu, la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae și Sf. Bretanion” de lângă localitatea 23 August.

Vineri, 31 martie, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Denia Acatistului Bunei Vestiri amintește de întruparea lui Hristos și de minunea eliberării Constantinopolului de invazia perșilor și a avarilor (7 august 626). În semn de recunoștință, poporul a petrecut noaptea victoriei rugându-se în biserica Maicii Domnului din Vlaherne. Acatistul recapitulează învățătura despre întruparea și nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioară, dar și ajutorul pe care îl primesc cei ce se roagă Maicii Domnului.

Sâmbătă, 1 aprilie, Biserica Ortodoxă cinstește pe Sf. Cuv. Maria Egipteanca. Cu acest prilej, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Capela tinerilor „Buna Vestire și Cuv. Maria Egipteanca” (de la intrarea în stațiunea Mamaia, dinspre Constanța), așezământ de cult ce-și va serba hramul.

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca este un model de îndreptare și ascetism prin care Biserica îi încurajează pe creștini să caute drumul spre desăvârșire, prin renunțarea la patimi și păcate. Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trăit între anii 355-431, iar viața i-a fost scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului. La vârsta de 12 ani, a fugit de acasă și a devenit prostituată în oraşul Alexandria din Egipt. Mai târziu, ajunge la Ierusalim, unde realizează starea ei de păcătoșenie și simte o mare dorinţă de îndreptare. De aceea, pleacă în pustia de dincolo de Iordan, unde vieţuieşte timp de 47 de ani. În această stare este descoperită de monahul Zosima, care o și împărtășește cu trupul și sângele Domnului. Conform aceluiași monah, Cuvioasa Maria primise de la Dumnezeu daruri extraordinare, astfel încât a fost văzută cum mergea pe apa Iordanului și cum se înălța de la pământ în timpul rugăciunii. S-a mutat la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr.

Tot sâmbătă, la ora 16.00, la biserica „Sfântul Haralambie” din Constanța, IPS Teodosie va întâmpina racla cu moaștele Sfintei Maria Magdalena, adusă de la mănăstirea Pantocrator (Drăgăneşti Vlaşca, jud. Teleorman). Sfintele moaște vor rămâne spre cinstire până luni, 3 aprilie, ora 15.00.

Duminică, 2 aprilie, începând de la ora 8.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu PS Galaction, Episcop al Alexandriei și Teleormanului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Haralambie” (zona Boema, lângă stația Petrom).

Adauga valoare acestui articol "Moaștele Sfintei Magdalena, aduse la Constanța"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*