Mihai Tararache: “Domnule Făgădău, investiți în siguranța copiilor, mai puțin în distracție!”

Deputatul Mihai Tararache a prezentat proiectul legii Locuinței. FOTO Facebook

Deputatul liberal Mihai Tararache îi transmite o nouă scrisoare deschisă primarului interimar Decebal Făgădău. De această dată, motivul este unul legat de tragedia din clubul Colectiv. Redăm scrisoarea în întregime:

“Domnule primar-interimar,

Vă solicit, ca în semn de respect față de cei care și-au pierdut viața în tragedia de la Colectiv și în semn de solidaritate cu zecile de victime care se luptă în aceste momente pentru viața lor, să renunțați în acest an la montarea de ghirlande colorate pe bulevardele principale ale Constanței, la investitiile in piața de Crăciun si la petrecerea de Revelion.

Consider că până când efectele acestei tragedii nu se vor fi încheiat, și soarta celor a căror viață atârnă acum de un fir de păr nu este cunoscută, suntem datori să fim rezervați în atitudinile publice. Consider că în această perioadă, de doliu național, trebuie să ne abținem de la sărbători publice, așa cum s-a întamplat și de Ziua Dobrogei, o sărbatoare oficială de care aveam ocazia sa ne bucurăm pentru prima dată. 

De dragul copiilor, primăria poate amenaja zone cu lumini, exclusiv albe, în parcurile principale ale orașului.

Domnule Făgădău, cu banii astfel economisiți, Primăria are obligația de a finanța școlile și unitătile spitalicești ce tin de municipalitate, care nu au autorizație ISU. Este inadmisibil să ne trimitem copii să învețe în școli fără autorizație de la Pompieri, dar în schimb să cheltuim bani pe beculețe colorate. Siguranța copiilor noștri trebuie să fie pe primul loc. Iar noi constănțenii am mai trăit o tragedie, cea de la Beirut. Nu cred ca a ați uitat deja…

De altfel, in anii trecuți investițiile in sărbătorile de iarnă au fost minime, nu s-a pus accent pe acestea. 

Consider că ne putem bucura de Crăciun și de Sărbătorile de iarnă, și fără excese, alături de familie și de cei dragi. Sărbătoarea Crăciunului este nu doar un motiv de petrecere, ci și un prilej de meditație. Anul acesta am putea, de exemplu, medita cu toții la o problemă extrem de importantă: de ce în 2015 constănțenii își trimit cu frică copii la școală, deși trăiesc în unul din cele mai bogate orașe din România?

Mihai Tararache, Deputat PNL de Constanța”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*